Liga 1

VIDEO Primarul Chiajnei l-a dat afară pe Baruch şi avertizează: ”Desfiinţez echipa dacă au aranjat meciul la pariuri!”

În urma prestaţiei penibile de la Vaslui, Baruch a primit nota 1 din partea Gazetei // Foto: Gabriel Tănasă (Vaslui)

Articol de Viorel Tudorache, Dan Bâra  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Primarul Chiajnei, Mircea Minea, spune că îi va rezilia contractul golkeeperului israeliano-român de 22 de ani. Idan a fost promovat pe pile de cuplul Ana-Maria Prodan - Reghecampf în baza prieteniei cu tatăl acestuia, un potent om de afaceri.

Concordia îl va concedia pe golkeeperul Idan Baruch (22 de ani), cel care sîmbătă, la Vaslui, a încasat trei goluri cum rar se pot vedea la acest nivel. "E primul hat-trick al unui portar pe care îl văd. Are o singură scuză, o fi jucat la pariuri", a comentat ironic Mihai Stoica la Fanatik Show. Baruch a foat schimbat la pauză după ce a scăpat printre mîini nişte mingi foarte simple.

VEZI AICI GAFELE INCREDIBILE COMISE DE BARUCH!

Un singur meci în Israel

Vă întrebaţi probabil cum e posibil ca un astfel de caraghios să ajungă să apere în primul nostru eşalon fotbalistic. Gazeta a aflat răspunsul din surse credibile: "Ana-Maria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf l-au adus vara trecută pe Baruch la Snagov, iar în iarnă l-au luat cu ei la Chiajna. Cei doi sînt prieteni de familie cu tatăl portarului, un potent om de afaceri în domeniul forestier şi imobiliar".

Înainte de a fi transferat la Snagov, unde a apărat în 15 jocuri, Idan fusese de două ori rezervă la Maccabi Netanya şi apărase un singur meci pentru Beitar Shimshon Tel Aviv, Liga a 2-a, în sezonul 2009-2010!

"Nu e nici de judeţ"
Primarul Chiajnei, Mircea Minea, a rămas şi el uluit de gafele lui Baruch din meciul de la Vaslui. "A fost catastrofal! Ne-am făcut de rîs rău de tot. După părerea mea, Idan nu e portar nici de judeţ. Noi, cei din Consiliul de Administraţie, nu ne-am băgat niciodată peste antrenori, dar Baruch nu are ce căuta la Chiajna. Îl vom da afară! N-am ştiut că tatăl lui este om de afaceri, iar Anamaria Prodan şi Reghecampf sînt prieteni cu el".

Edilul îşi bagă azi echipa în şedinţă. Suspiciunile de trucare a meciului pentru pariuri îl macină: "Nu cred aşa ceva, dar prefer să desfiinţez echipa dacă se confirmă zvonurile". Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a refuzat să comenteze subiectul, iar soţia lui nu a putut fi contactată telefonic.

Pont ciudat
Rezultatul FC Vaslui - Chiajna 4-0 ridică suspiciuni. Unul dintre cititori ne-a semnalat că ar fi cumpărat cu 150 de euro un pont de la administratorii forumului Privatebet pentru această partidă. Cititorul susţine că a primit mailul cu ponturile cu o zi înaintea partidei, vineri, 9 martie, la ora 15:23, de la adresa de email privatebet@gmail.com: "Pont Vaslui (-1.5). Cota 2.30. Încredere 10 din 10. Încercaţi şi minimum 4 goluri în meci şi scorurile exacte 3-0, 4-0 şi 5-0. Avem garanţii 100% de la un oficial din tabăra uneia dintre echipe. E o înţelegere între proprietarii celor două cluburi. Jucaţi că FC Vaslui cîştigă la minimum 2 goluri diferenţă, cotele sînt în jur de 2.30. Vă rugăm să nu dezvăluiţi altor persoane aceste informaţii". E posibil ca cele de mai sus să fie doar o încercare a celor care vînd ponturi de a atrage noi cumpărători.

18 meciuri oficiale are Baruch la seniori: unul la Beitar Shimshon Tel Aviv (Liga a 2-a), 15 la Snagov (Liga a 2-a) şi două la Chiajna (Liga 1)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.