Clasicii lui Dinamo, Dănciulescu, Niculae şi Munteanu, i-au adus pe "cîini" în avantaj, dar roş-albii au fost prea împrăştiaţi ca să învingă şi să zboare la 3 puncte în faţa CFR-ului.
Un pas mic pentru Dinamo, un pas mare pentru titlul cu numărul 19 din vitrina clubului. Aseară, băieţii lui Ciobi au încercat trambulina la Tîrgu Jiu spre a vedea dacă ţine. Începutul a fost rău de tot pentru liderii clasamentului. Ibeh (1) şi Viera (5) n-au punctat doar pentru că Bălgrădean a fost providenţial, fundaşii "cîinilor" erau la brutărie. Viera (6) n-a mai ratat, cu toată opoziţia lui "Pufi".
Vorba lui Nietzsche
Şi cum ceea ce nu te omoară te face mai puternic, au ieşit iar la rampă "the Vintage boys". Dănciulescu (16) a fost la locul potrivit, Munteanu l-a lansat pe Niculae (29), concluzia e simplă: Dinamo a reînceput să respire normal, cu 2-1 în avantaj. Ce ocazie a putut avea Batin (38)! S-a împiedicat de două ori singur cu Bălgrădean. "Cîinii" au scăpat, dar cea mai bună apărare din campionat a dat multe rateuri în prima parte, nu mai luase gol de la Derby de România din 5 decembrie, adică de 4 meciuri.
Ce ocazii!
Pintilii (50) a trezit iar tribunele. Maxim (52) a tras mult peste poartă din superpoziţie. Mecanismul lui Dinamo a fost gripat în ambele zone. Dar Niculae (65) era să încheie conturile, beneficiind de aiureala lui Cardoso, însă Mingote a fost mare. Cu un om în minus, Pandurii a continuat să atace, dar Batin (68), rămas singur cu "Pufi", şi-a mai bătut joc de o mare oportunitate, Bălgrădean fiind, şi într-un picior, magistral.
Grig a mutat şi mai superofensiv, văzînd că portarul advers şchioapătă, iar apărarea dinamovistă e împrăştiată. Nistor (75) n-a nimerit cadrul porţii, "cîinii" erau în corzi! Pintilii (82) a înscris din penalty, antrenorii de pe bancă îndemnau la atacuri. Niculae (87) a încheiat un joc nerecomandat cardiacilor, cu o ratare incredibilă, din unghi. Iar Dinamo n-a putut beneficia de remiza CFR-ului din Cluj la Mediaş.
Eliminare şi penalty uşor acordate
"Centralul" Ovidiu Haţegan a greşit grav aseară în mai multe rînduri. Întîi, în minutul 67, i-a acordat direct cartonaşul roşu lui Claudiu Voiculeţ după o intrare aprigă la Cosmin Moţi, deşi se impunea doar un avertisment, întrucît gorjeanul şi-a tras piciorul şi n-a avut nici o intenţie să-l lovească pe dinamovist. Apoi, în minutul 82, Haţegan a acordat uşor penalty la intrarea lui Kone asupra lui Lemnaru, însă numai după sugestia asistentului Octavian Şovre. Două minute mai tîrziu, l-a iertat pe Kone de al doilea galben după o intrare din spate la Batin!
Inbox:
- Bălgrădean a călcat greşit de două ori la începutul reprizei secunde, avînd nevoie de îngrijiri medicale pentru a putea continua. Portarul dinamovist a suferit o entorsă uşoară, însă a ţinut neapărat să termine partida între buturi.
- Laurenţiu Rus a încasat aseară cel de-al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi nu va putea juca împotriva Sportului Studenţesc, etapa următoare. Eliminat, Cosmin Matei e în aceeaşi situaţie.
- Ionel Dănciulescu a marcat aseară cel de-al 204-lea gol al său în Liga 1, fiind la 48 de reuşite de liderul golgeterilor all-time în Liga 1, Dudu Georgescu.
{{text}}