UPDATE // Prestaţia românului, acuzat de multe ori că a preferat să rămînă ca rezervă la Roma doar pentru salariul de 510.000 de euro, i-a trezit admiraţia antrenorului Luis Enrique: "Lobonţ este primul nostru atacant şi primul fundaş. La felul în care jucăm, portarul trebuie să iasă din poartă. A fost un fel de libero. Îi felicit, este un mare profesionist şi un om minunat, mereu pregătit să ajute echipa, iar astăzi a dovedit că este şi un mare fotbalist", a declarat Enrique.
Bogdan Lobonţ a afirmat că echipa a demonstrat că ştie să-şi revină după eşecuri. "În ultimul timp rolul portarului s-a schimbat, acum sîntem folosiţi şi jucători de cîmp. Deşi am suferit în repriza a doua, am jucat bine. Important este că am cîştigat trei puncte importante", a afirmat Lobonţ, citat de mediafax.
Bogdan Lobonţ a ştiut să profite de absenţa titularului Stekelenburg. Integralist în deplasarea de la Palermo, portarul român a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, permiţîndu-i Romei să cîştige cu 1-0 (Borini 3).
Vezi aici rezumatul al partidei.
Mereu pe fază, nu mai puţin de 7 parade a avut ex-dinamovistul, dintre care trei au fost cu adevărat salutare. Suficient pentru mass-media italiană să susţină că mai ales datorită lui trupa condusă de Luis Enrique a luat trei puncte. ”Lobonţ a fost foarte implicat. A salvat multe mingi. A fost bravissino la şuturile lui Miccoli şi, în special, Munoz”, a scris cotidianul roman ”Il Messaggero”. ”La Gazzetta dello Sport” a completat: ”Prestaţia lui Lobonţ i-a exasperat pe cei de la Palermo”.
Agenţia ”Datasport” i-a dat nota 6,5 şi a scris: ”Lobonţ a fost pus de multe ori în dificultate la şuturile de la distanţă, a intervenit de cîteva ori nesigur, dar finalmente a ştiut să iasă din încurcătură. Două dintre parade au fost realmente mari”.
{{text}}