International   •   Campionate   •   CM 2006

VIDEO Celebra lovitură cu capul dată de Zidane lui Materazzi a ajuns operă de artă

Statuia cu faimoasa ”execuție” a lui Zinedine Zidane

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 13 martie 2012

Vă mai amintiţi ultima acţiune din cariera lui Zinedine Zidane? Era finala CM 2006, dintre Italia şi Franţa. Se ajunsese în prelungiri, 1-1 în timpul regulamentar. În minutul 110 s-a produs unul dintre episoadele care au rămas în istoria fotbalului. La o fază oarecare, în urma unui schimb de replici, Zidane s-a repezit cu capul în pieptul lui Marco Materazzi. Fundaşul italian a căzut la pămînt, iar Zizou a fost eliminat. Ulterior, ”squadra azzurra” a triumfat la penaltyuri.

Vezi jos un video cu capul aplicat de Zidane lui Materazzi.

S-a vorbit multe despre cauzele acelei ieşiri necontrolate a fostului mijlocaş francez. Pînă la urmă s-a aflat că el a reacţionat astfel deoarece Materazzi îi jignise sora, folosind cuvinte obscene.

Ei bine, acea lovitură a devenit operă de artă. Formă i-a dat sculptorul Adel Abdessemed, de origine algeriană precum Zidane. Statuia este deja expusă în Galeria ”David Zwirner” din New York şi poartă mesajul ”Cine se teme de acest lup feroce?”.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.