Pasionat tare de fotbal, în special cel european, Steve Nash a intrat în una dintre marile polemici ale ultimilor ani. ”Cine este cel mai bun fotbalist din lume?”, este o întrebare la care celebrul baschetbalist canadian a ţinut să răspundă pe pagina personală de pe ”Twitter”. Prilej, ultima etapă disputată în Spania.
”Cristiano două goluri, Messi două goluri. Însă, aşa cum a spus un înţelept din fotbal, mi-e indiferent că Ronaldo face 6.000 de abdomene, niciodată nu va fi atît de bun ca Messi. Adevărat?”, acesta a fost mesajul postat de starul lui Phoenix Suns, unde evoluează din 2004.
Nash a îndrăgit fotbalul datorită tatălui său, care a practicat sportul-rege în Africa de Sud. În plus, fratele său a fost de 33 internaţional canadian. Baschetbalistul de 38 de ani a fost desemnat de două ori MVP în NBA (2005, 2006) şi a participat în 8 All Star Game, ultima dată chiar în 2012.
{{text}}