Liga 1

Criticat de Becali, ”Bezmeticul” a făcut singur 15 puncte pentru Steaua

Rusescu speră să joace şi cu Steaua în grupele Ligii Campionilor, după ce a făcut-o deja cu Unirea Urziceni

Articol de Bogdan Stamatoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cu cele 9 reuşite ale sale în acest sezon, Rusescu a ajutat Steaua să fie încă în lupta pentru titlu. CLICK AICI PENTRU IMAGINI FOTO SI VIDEO de la U Cluj-Steaua 0-1!

Raul Rusescu a costat doar 100.000 de euro vara trecută, cînd a fost adus de la Urziceni, dar se dovedeşte a fi, pînă în acest moment, cel mai bun transfer al roş-albaştrilor. Nu şi în viziunea lui Gigi Becali, cel care l-a criticat pe atacantul de 23 de ani chiar şi după partida de la Cluj, cu Universitatea.

Asta deşi, în cele 17 meciuri ale sale în campionat în acest campionat, Rusescu e cel mai bun marcator al roş-albaştrilor, cu 9 reuşite. Cele 9 goluri ale lui Raul au adus 15 puncte trupei din Ghencea din totalul de 38 din acest moment. Fără acestea, Steaua ar fi fost acum pe poziţia a zecea, la egalitate cu FC Braşov şi Ceahlăul.

Chiar şi pe site-ul specializat transfermarkt.de, cota lui "Ruse" a explodat, el ajungînd în acest moment să fie cotat la 2,1 milioane de euro, ceea ce-l pune pe primul loc în topul celor mai scumpi atacanţi ai lui Ilie Stan.

În ce partide de Liga 1 a marcat Rusescu
Steaua - CS Mioveni 4-0
Steaua - U Cluj 2-1
Steaua - Pandurii 1-2
Steaua - Chiajna 2-1
Steaua - FC Braşov 1-0
Dinamo Steaua 1-3 (2)
CS Mioveni - Steaua 0-1
U Cluj - Steaua 0-1

"Ştiu că pot fi criticat oricînd de patron, dar pe mine nu mă interesează decît să marchez cît mai des, să ajut Steaua să cîştige trofee" (Raul Rusescu, atacant Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.