Sporturi   •   Volei   •   CEV CUP/SEMIFINALE/ CSV 2004 Tomis Constanţa-Galatasaray Istanbul 3-0

Pas spre finală » Tomis Constanţa a făcut spectacol contra Galatei

Diana Neaga şi Claudia Gavrilescu le-au ameţit pe turcoaice Foto: Telegraf (Constanţa)

Articol de Ionuţ Coman   —  joi, 15 martie 2012

Campioana României, CSV 2004 Tomis Constanţa, a făcut spectacol în duelul cu Galatasaray Istanbul

După experienţa dură din actualul sezon al Ligii Campionilor, CSV 2004 Tomis Constanţa străluceşte în Cupa CEV, unde a ajuns la un pas de finală. Constănţencele au tot dreptul să viseze la primul trofeu european din scurta istorie a grupării de pe Litoral, după ce au spulberat aseară, la Constanţa, pe Galatasaray Istanbul cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-21), în prima manşă a semifinalelor.



Cotate cu şansa a doua, elevele lui Darko Zakoci au început prudent, cîştigînd greu primul set. Răbufnirea turcoaicelor a venit rapid, dar a durat puţin, iar gazdele, cu Jovana Vesovici în formă maximă, au revenit spectaculos şi au mai adăugat un set pe tabelă. Ultimul parţial a debutat cu o lecţie de volei predată de constănţence, care au condus şi la zece puncte, dar finalul a fost trăit cu sufletul la gură.



Serviciile bulgăroaicei Ţevelina Zarkova au repus CSV 2004 Tomis pe linia de plutire şi meciul s-a încheiat cu un sec 3-0. "Nu ne gîndeam că vom cîştiga atît de clar, dar am făcut un meci perfect. Ne-a ieşit totul. E clar, mergem la Istanbul cu prima şansă. Nici în Rusia nu se aştepta cineva să cîştigăm şi am făcut-o, aşa că vrem victorie şi în Turcia!", a spus coordonatoarea Diana Neaga. Returul are loc duminică, de la ora 20:00.



CHALLENGE CUP

Victorie scapată

CVM Tomis Constanţa a pierdut ieri cu 2-3 în faţa celor de la AZS Politechnika Varşovia în primul meci al semifinalelor Challenge Cup. Prezenţi pentru a doua oară în trei ani în semifinalele Challenge Cup, constănţenii au visat frumos, dar au încheiat în genunchi duelul cu polonezii. "Am fost aproape să cîştigăm, dar polonezii au jucat mai bine pe final. Nu renunţăm şi mergem la Varşovia să împingem calificarea în setul de aur", a spus brazilianul Everaldo Silva. Returul are loc sîmbătă, în Polonia



Fluiere confiscate

Oaspetele au fost însoţite de o galerie numeroasă, care a cîntat pe tot parcursul jocului. În setul secund, fanii turci au încercat să încurce evoluţia constănţencelor, apelînd la fluiere, ceea ce a determinat forţele de ordine să intervină şi să le confişte fluierele. La final, în ciuda eşecului, suporterii şi-au aplaudat favoritele.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.