Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Şi dilemă, şi certitudine » Jucătorii Stelei sînt buni, dar nu ştii pe ce post să-i pui

Florin Costea a jucat atacant la Craiova, dar la Steaua e considerat încă mijlocaş lateral

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 15 martie 2012

Ilie Stan a tot rotit jucătorii pe posturi pentru a găsi o formulă de echipă ideală, dar încă nu le-a găsit postul de bază cîtorva dintre fotbaliştii importanţi din lot. Cel mai bun exemplu e Raul Rusescu, care i-a atras atenţia lui Piţurcă, deşi selecţionerul l-a caracterizat: "nu ştiu ce joacă, dar marchează" :)



Rusescu e golgeterul Stelei, cu 9 goluri în Liga 1, şi a intrat în vederile naţionalei. Problema e că Rusescu a fost folosit de Ilie Stan cînd mijlocaş dreapta, cînd atacant, iar la naţională selecţionerul ar fi în dificultate să-i găsească postul.



Şi alţi stelişti au aceeaşi problemă

Şi alţi jucători din lotul Stelei sînt într-o situaţie asemănătoare.

Cristi Tănase e considerat mijlocaş stînga de către Gigi Becali, dar Ilie Stan l-a încercat şi în centru, la sfatul lui Anghel Iordănescu. Dodel încă mai e văzut ca mijlocaş central de unii antrenori.



Nici Florin Costea nu şi-a găsit liniştea. Considerat de antrenorul Stelei mijlocaş stînga, Florin e la concurenţă cu Tănase şi e în pericol să piardă echipa. Olteanul nu se simte bine ca mijlocaş, el fiind obişnuit la Craiova să evolueze în atac, unde şi-ar pune în valoare mai bine calităţile.



Andrei Prepeliţă. Adus ca mijlocaş central, Prepe a jucat în dese rînduri în bandă, unde n-a confirmat. În meciul cu U Cluj, fostul căpitan al Craiovei a fost retras la un moment dat ca fundaş dreapta, dar s-a accidentat grav şi va lipsi minimum 5 luni.

Tibi Bălan. Fostul "student" nu s-a impus încă la Steaua, unde a evoluat atît pe dreapta, cît şi în centru. Ilie Stan îl introduce pe Bălan pe final de meci, dar nu i-a găsit încă un post de bază în echipa sa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.