Liga 1

”Dodel” îl scoate pe ”Cioară”! » Tănase revine în primul 11 al Stelei

Florin Costea şi Cristi Tănase se bat pentru postul de mijlocaş stînga.

Articol de Cristian Zagaradniuc  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Lui Tănase i-a expirat suspendarea şi el redevine titular în locul lui Florin Costea, ca mijlocaş stînga.

Florin Costea n-a strălucit ca mijlocaş stînga şi îşi va pierde locul. Din cauza asta, dar şi fiindcă Becali l-a anunţat pe Ilie Stan că nu mai are voie să-l folosească pe Tănase pe altă poziţie decît cea de mijlocaş stînga. Iar "Dodel" revine împotriva Astrei după ce a stat o etapă pentru cumul de cartonaşe galbene, contra lui U Cluj. Şi el va fi titular, sacrificîndu-l pe oltean.

Amîndoi n-au funcţionat
Costea cel mare şi Tănase au jucat împreună din start la Mioveni, unde primul a evoluat pe banda stîngă, iar Cristi a jucat mijlocaş central. Atunci nici unul dintre ei n-a jucat grozav. De fapt, piteşteanul a fost printre cei mai slabi stelişti şi a beneficiat de clemenţa arbitrului, care l-a iertat de eliminare în două situaţii în care şi-a atacat dur adversarii. Iar Florin a ratat cîteva ocazii formidabile, singur cu portarul. "N-o să-l mai vedeţi de acum încolo pe Tănase mijlocaş central! Doar pe stînga, unde l-au şi remarcat scouterii unor cluburi din străinătate", a reacţionat Gigi după jocul pe care Steaua l-a cîştigat cu 1-0.

Piţi crede că Florin e individualist
Ce se va întîmpla cu Costea? El concurează pentru alte două posturi, unde a mai fost utilizat de cînd a ajuns la Steaua: mijlocaş dreapta, unde titular e Chipciu, şi atacant, într-o concurenţă şi mai complicată, cu şase vîrfuri pe doar două locuri. Selecţionerul Piţurcă, cel care i-a oferit lui Florin debutul la "naţională", vede alte probleme importante. El l-a analizat pe oltean la DolceSport: "Florin e un jucător cu calităţi, dar încă nu şi-a revenit. Aşa simt eu. Şi greşeşte că încearcă tot timpul individual, deşi ar trebui să joace repede, să paseze şi să fie într-o continuă demarcare. Deja l-au învăţat toţi din România, îi ştiu stilul toţi adversarii!".

"Dodel" e mult sub Bănel!
Schimbarea implică şi o grijă pentru Ilie Stan, fiindcă înseamnă că echipa va avea un marcator mai puţin pe teren. Tănase a dat 7 goluri în toată cariera, în 140 de apariţii în Liga 1! Pentru comparaţie, Bănel Nicoliţă, un fotbalist privit drept unul mai degrabă rudimentar şi incapabil să atace, a dat 7 goluri pentru Steaua într-un singur sezon, campionatul 2005-2006. Iar Florin Costea a strîns pînă acum 48 de reuşite.

Ilie: ”Gigi, atacant pot să-l bag?”

Becali a povestit că Stan îi caută un loc nou lui Costea şi că i-a cerut patronului aprobarea pentru asta: "Ilie m-a sunat şi mi-a spus că se gîndeşte să-l folosească pe Florin lîngă Rusescu, în atac". Costea a jucat doar ca atacant la Craiova, dar într-un alt sistem, în care el era extremă stînga, nu vîrf.

Gigi: "Pe Grozav l-a ratat MM!"
Alt mijlocaş lateral pe care Steaua l-a dorit şi pe care Becali a spus după meciul cu U Cluj că l-ar vrea şi acum e Grozav. Patronul îl învinovăţeşte pe Mihai Stoica. "Eu ţi-am zis că e un puşti la Standard, că are 20 de ani şi n-a mai jucat acolo după ce a plecat Boloni. Dar l-am lăsat pe Narcis, a zis că vorbeşte şi se ocupă el de tot", a reacţionat MM. "Bine, mă, eu te las pe tine, tu laşi pe nu ştiu cine...", a venit replica iritată a lui Becali, în direct la DigiSport.

16 meciuri a strîns Tănase (25 de ani) în acest sezon din Liga 1 şi a marcat două goluri. Costea (26 de ani) a jucat 11 partide şi a înscris o dată

1,8 milioane de euro a plătit Steaua pentru transferul lui Tănase, deţinut în coproprietate cu FC Argeş. Costea a venit gratis, după dezafilierea Craiovei. "Dodel" e cel mai scump din istoria Stelei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.