Datoriile clubului se ridică la 2 milioane de euro, iar finanţatorul Florian Walter nu dispune de lichidităţi pentru a le acoperi.
Fanii Universităţii au motive de îngrijorare privind viitorul echipei. Clubul clujean are datorii de 2 milioane de euro, din care 1,3 milioane de euro către bugetul statului, iar restul către furnizori. Din această cauză, "şepcile roşii" riscă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor, situaţie în care echipa ar fi automat retrogradată în liga secundă, indiferent de locul ocupat în clasament la finalul campionatului. Oficialii clubului universitar trebuie să depună la FRF, pînă în 31 martie, dosarul de licenţiere, prin care să ateste că toate datoriile înregistrate pînă la finalul anului trecut au fost acoperite.
"În cadrul procedurilor de evaluare desfăşurate de licenţiator, conform Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor, trebuie prezentate numai documente justificative pentru datoriile financiare restante la 31 decembrie 2011, care au fost achitate pînă la data de 31 martie 2012", se arată în documentaţia de licenţiere pentru sezonul 2012-2013 al Ligii 1.
Demiteri în lanţ
Semnalele nu sînt deloc îmbucurătoare la clubul clujean. După ce, miercuri, antrenorul Ionuţ Badea şi întreg staff-ul său au demisionat, ieri au renunţat la funcţii preşedintele Consiliului de Administraţie, Călin Hinţea, şi directorul executiv, Cosmin Irimieş. Cei doi ar fi fost nemulţumiţi de supoziţiile de non-combat care planează asupra meciului cu Steaua (0-1) şi de faptul că situaţia financiară la echipă s-a înrăutăţit alarmant în ultima perioadă. Florian Walter a ajuns la fundul sacului, iar faptul că nu a mai plătit restanţele financiare către furnizorii clubului întăreşte zvonurile că va părăsi formaţia clujeană la finalul sezonului.
"Normal că domnul Walter e supărat. Nu este deloc uşor să susţii singur o echipă. El nu a cerut ajutor cînd a venit, i s-a promis, dar nu a primit nimic. Eu mi-aş dori din suflet să continuu cu «U» din vară" - Gabriel Boştină, mijlocaş "U" Cluj
990 de zile au trecut de cînd Florian Walter a devenit acţionar majoritar la "U" Cluj, în 29 iunie 2009
15 milioane de euro susţine omul de afaceri că a investit la Universitatea
Datori pe "Cluj Arena"
"U" Cluj nu a plătit chiria şi utilităţile pentru ultimele două partide disputate pe Cluj Arena. Conducerea "şepcilor roşii" a promis societăţii care administrează stadionul că va achita datoria imediat după meciul cu Steaua, din încasările pe bilete. Plata nu a fost însă înregistrată pînă ieri.
În litigiu cu un vechi acţionar
Walter se judecă cu fostul acţionar majoritar al clubului, societatea Oncos, care a cerut în instanţă 400.000 de euro, sumă pe care a investit-o la echipă sub formă de împrumut în 2008. Avocaţii actualului finanţator al Universităţii susţin că suma solicitată a fost compensată prin reclamă. Tribunalul Comercial Cluj ar fi trebuit să dea ieri o sentinţă, dar a repus cazul pe rol deoarece la dosar au fost depuse mai multe probe din partea ambelor părţi.
Felix a urcat în grad
Deşi şi-a înaintat primul demisia, marţi dimineaţa, din funcţia de director sportiv, Felix Grigore va continua la Universitatea. Fostul oficial al Unirii Urziceni rămîne la Cluj la insistenţa fanilor şi va prelua funcţia de director executiv, deţinută pînă ieri de Cosmin Irimieş.
"Suporterii merită o echipă frumoasă"
Fostul director executiv al clubului, Cosmin Irimieş, regretă despărţirea de Universitatea, unde a muncit 7 luni şi jumătate. "La Universitatea am petrecut cele mai frumoase luni de muncă. Îmi pare rău că nu am dus la bun sfîrşit un proiect în care am crezut. Sper să se întîmple lucruri pozitive la club pentru că suporterii chiar merită o echipă care să le aducă bucurii", a spus Irimieş.
{{text}}