Liga 1

GSP.RO vă prezintă reconstituirea momentelor tensionate de la Chiajna » Răzvan şi jucătorii, în dizgraţia fanilor: "Afară din Giuleşti!"

+13 Foto
Meci de coşmar pentru giuleşteni! Minutul 90 şi golul primit de Coman

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Saturday, 17 March 2012

11 minute de coşmar plus prelungiri! La meciul pierdut de Rapid cu 0-1, suporterii s-au enervat şi au înjurat echipa cu 10 minute înainte de final! Principalul vizat: Dani Coman

.

Totul a început în repriza a doua, cînd fanii şi-au pierdut răbdarea şi, acuzînd lipsa golurilor, au trimis un prim avertisment către jucătorii lui Răzvan. Apoi, în minutul 79, Dani Coman a fost înjurat de către fanii giuleştenilor prezenţi pe stadion. Din senin, fără ca portarul să le fi zis sau arătat vreun semn obscen. "Există un mic grup de fani care mă înjură de la încălzire şi pînă la final", a explicat portarul la sfîrşitul meciului. Chiar dacă goalkeeperul a ieşit mult din poartă, pînă la 20 de metri, fanii au continuat să protesteze şi să-l înjure pe acesta. Nu i-a fost iertată nici familia, moment în care portarul a cedat nervos!

L-au lăsat nervii
După doar 4 minute, suporterii continuau să-l înjure pe portar. Coman s-a dus spre poartă, s-a aplecat pentru a bea apă dintr-o sticlă, moment în care un grup de suporteri au început să-l înjure din nou atît pe el, cît şi pe cei din familia acestuia. Coman a luat sticla cu apă şi a aruncat-o în gardul de protecţie care-l despărţea de fani, moment în care ultraşii au sărit de pe scaune, ameninţător, gesticulînd către portar. "Îmi pare rău că nu m-am putut abţine! N-am avut, ca şi suporterii de altfel, cea mai potrivită reacţie, dar tensiunea în care am trăit acest meci m-a facut să explodez!", a precizat Coman pe siteul oficial imediat după finalul partidei. VEZI AICI MOMENTUL CU GESTUL LUI COMAN

Suporterii nu-l mai vor pe Răzvan
În acel moment, în minutul 83, tot stadionul a început să scandeze împotriva întregii echipe, dar şi la adresa lui Răzvan Lucescu căruia fanii i-au cerut demisia! "Afară, afară din Giuleşti" şi "Răzvan şi cu finii lui cascadorii rîsului" au fost cele două scandări ale galeriei. De la incidentul cu suporterii pînă la finalul jocului ultraşii au scandat non-stop împotriva lui Coman şi Lucescu Jr. Fanii şi-au amintit de fostul tehnician care a antrenat în Grant, Marius Şumudică. Numele acestuia a fost scandat minute-n şir, dar tehnicianul Braşovului exclude revenirea în Giuleşti. "Nu mă interesează Rapid! Trebuiau să-mi scandeze numele cînd am fost dat afară, nu acum", a răspuns Şumudică de la Braşov. VEZI AICI GOLUL MARCAT DE ADRIAN POPA

Scandal la vestiare
Fluierul de final al lui Radu Petrescu nu însemna şi oprirea calvarului pentru alb-vişinii. Fanii au făcut tot posibilul şi chiar au reuşit să ajungă la vestiare înainte ca jucătorii să intre în cabină. Suprinzător, cei care au ajuns în zona vestiarelor nu i-au strigat nici un cuvînt lui Coman, dar Lucescu şi Zotta au fost taxaţi! Într-un cor de huiduieli, Răzvan le-a bătut obrazul şi le-a transmis un mesaj pe care l-a repetat şi la conferinţa de după meci. "N-am înţeles şi nu o să înţeleg niciodată de ce oameni care au făcut performanţă şi istorie pentru acest club au fost atît de înjuraţi cînd nu era nevoie", a spus Lucescu. VEZI AICI DECLARAŢIILE LUI LUCESCU JR

Şedinţă fulger în autocar
Un alt moment important a fost venirea lui George Copos la meci şi dorinţa acestuia de a merge spre vestiare imediat după fluierul de final. Patronul şi-a schimbat însă planul cînd a văzut zeci de jurnalişti care aşteptau ieşirea jucătorilor. Copos n-a scos nici o vorbă, şi a plecat nervos de la arena Concordiei. Cu toată echipa în autocar, gata de plecare, Constantin Zotta a ţinut o mini-şedinţă la care au participat doar Răzvan Lucescu şi staff-ul acestuia, apărînd imediat zvonurile că tehnicianul ar demisiona. "În condiţiile astea nu se poate face performanţă. Am primit un gol în urma unui corner de-al nostru. Nu vreau să vorbesc despre demisie. Am făcut lucruri extraordinare pentru Rapid, eram pe un drum ascendent, avem nevoie de sprijin, pentru că pe finalul acestui meci s-a văzut că am fost o echipă bulversată de ceea ce se întîmpla", a mai punctat tehnicianul.

Program infernal
Pentru Rapid, urmează o perioadă infernală. Giuleştenii vor avea parte de un program greu în următoarea perioadă, cu meciuri din trei în trei zile, atît în campionat, cît şi în Cupa României. Elevii lui Răzvan Lucescu vor juca pe 22 martie în Grant, contra Ceahlăului, apoi pentru Herea şi compania urmează o deplasare la Braşov, după care încă un meci departe de casă, la Vaslui, în turul semifinalelor Cupei. Rapidiştii vor reveni la Bucureşti pentru meciul de pe 31 martie cu Dinamo, din Giuleşti, apoi vor merge la Cluj pentru derby-ul feroviar cu CFR.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.