Azi pare incredibil, dar e pe deplin autentic. În 1961, Tudor Arghezi primeşte o scrisoare indignată de la un student anonim, care-l certa pe celebrul poet pentru cedările în faţa regimului comunist.
Alertată, Securitatea încearcă să-l identifice pe student, dar eşuează! Securiştii rămîn la pîndă, bat facultăţile din Bucureşti, desfac corespondenţa gazetelor literare şi, abia peste 5 ani, izbutesc să-l identifice pe autor după o altă scrisoare trimisă unui ziar. "Elementul duşmănos" este Ion Cupen, fostul mare ziarist sportiv. Citeşte o reconstituire minuţioasă realizată de Vasile Valentin pentru Gazeta Sporturilor.
Vasile Valentin, cercetător de istorie contemporană şi funcţionar public în cadrul CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), a descoperit printre documentele vechi un caz incredibil, care îl are în prim-plan pe Ion Cupen.
La începutul anilor ‘60, pe vremea cînd era student, Ion Cupen a avut îndrăzneala de a-l critica aspru pe marele scriitor Tudor Arghezi, fapt din pricina căruia a fost apoi urmărit de Securitate.
În anii ’60, inauguraţi de frămîntări sociale (acţiunea de cooperativizare, întemniţarea sau internările în coloniile de muncă ale celor presupuşi ori dovediţi duşmani ai poporului) şi urmaţi de o perioadă de relaxare, o constantă a regimului politic de esenţă totalitară a reprezentat- o limitarea libertăţii de exprimare a populaţiei. Anumite reacţii şi acţiuni publice neconforme cu realitatea politică erau de neacceptat şi, deseori, pedepsite.
Unul dintre cei mai apreciaţi condeieri din istoria presei sportive din România a fost în miezul unei astfel de întîmplări. Este vorba despre Ion Cupen, cel care încîntă şi acum, la 70 de ani, cititorii Gazetei cu scrierile sale.
“Indignarea şi ruşinea mă împing să vă scriu”
Se întîmpla la sfîrşitul anului 1961, cînd cel ce avea să devină o adevărată legendă a presei era student. Serviciul “F” (Controlul Corespondenţei, din cadrul Departamentului Securităţii) a interceptat o scrisoare semnată de “un tânăr student”. Era adresată poetului Tudor Arghezi şi se numea “Bătrâne scriitor”. Poetul era damnat pentru activitatea literară postbelică, compromisul cu puterea politică şi atacurile la adresa scriitorului fugar Petru Dumitriu.
Iată cîteva extrase din acea misivă: “Indignarea şi ruşinea mă împing să vă scriu. Dumneavoastră, care atît timp aţi stat ferm pe reduta demnităţii de om, de scriitor, aţi ridicat acum cîţiva ani flamura albă, devenind Golia modern, al condeiului şi al conştiinţei…V-aţi vîndut, dumneavoastră, care vă încrustaserăţi de mult pe crucea de aur a marilor talente literare. Dar fericirea trece prin stomac şi se poate că nu există nici o excepţie chiar dacă este vorba despre scriitori excepţionali. De la înălţimea vîrstei şi aureolei ce vă înconjoară, v-aţi năpustit mai deunăzi asupra unui coleg de breaslă (Petru Dumitriu) ce a putut aşterne pe hîrtie o capodoperă de cronică de familie. Ce contează că şi-a părăsit ţara, cînd s-a dus acolo unde mintea este slobodă şi condeiul descătuşat? V-aţi vîndut. Ne-aţi adus dezamăgire, maestre Arghezi, şi ea se va transforma în oroare dacă, iertaţi-mă, pe lăcaşul dumneavoastră de veci se va înălţa un stîlp ca la comunişti şi ca la Sadoveanu”.
Prins după 4 ani
Primele acţiuni ale Securităţii ce au vizat identificarea intelectualului dezamăgit nu au dat roade. Timp de patru ani s-a aşternut colbul peste scrisoarea “tânărului student”.
Şi totuşi, Securitatea n-a uitat de ea. După o vreme, au fost “capturate” alte 3 scrisori, semnate sub pseudonimul “Emil Amara” şi care vizau unele probleme din domeniul agriculturii şi aspecte din viaţa studenţilor.
Reacţia Securităţii a fost promptă: s-a elaborat un set de măsuri pentru identificarea “autorului duşmănos”. Serviciul “F” a organizat operaţiunea de urmărire a scrisului în circuitul poştal al corespondenţei din Bucureşti, s-au efectuat verificări la Facultatea de Filozofie (confruntarea scrisurilor studenţilor, însă rezultatul a fost negativ) şi s-a trecut la cercetarea scrisorilor expediate publicaţiilor săptămînale “Contemporanul” şi “Gazeta Literară” (1964-1965 şi ianuarie 1966).
Concluzia? “Din expertiza grafică efectuată asupra anonimei intitulată «Bătrîne scriitor» cu o scrisoare intitulată «Stimată doamnă Ecaterina Oproiu. Venisem odată în biroul...» expediată de Cupen Tudorache Ion – am stabilit că SUNT IDENTICE, adică piesa incriminată emană de la sus-numitul (raportul de expertiză grafică nr. 965422/11 aprilie 1966). Din punct de vedere al caracterelor generale, scrisul se caracteriza printr-o dimensiune relativă mijlocie, iar cea absolută pătrată, cu depasante superioare şi inferioare subînălţate, majusculule erau în raport de egalitate, scris puţin dilatat, înclinat spre dreapta, aliniat, simplu, natural, de evoluţie medie, reliefat, cu articulaţii în formă de ghirlandă. Scrisul îngrijit, înghesuit pe coală, legat, încadrat sinistro şi dextro marginat egal era dublat de cunoştinţe gramaticale. Documentul incriminat a fost scris pe o jumătate coală de hârtie albă semivelină, format 21/15 cm, îndoită în două. Din studiul documentului, s-a ajuns la concluzia că autorul e o persoană duşmănoasă regimului comunist”.
Cum a scăpat
Pasul următor după stabilirea identităţii a fost demararea unei anchete. Ion Cupen, student la ştiinţe economice, s-a prezentat în faţa lucrătorilor Direcţiei a VIII-a (Anchete Penale) şi a recunoscut paternitatea scrierilor. A fost anchetat în libertate şi s-a stabilit că tînărul sublinia inexistenţa actului de exprimare pentru oamenii de creaţie. Aşadar, se încadra la “uneltire contra ordinii sociale”, conform Codului Penal.
Graţie destinderii politice din ultima parte a deceniului şase, măsurile luate împotriva lui “nea Johnny” au fost blînde. Cazul a fost soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, avertizarea lui Ion Cupen şi plata cheltuielilor de urmărire penală în valoare de 150 lei. Totul atenuat şi de promisiunile viitorului ziarist: “A declarat că îşi dă seama de gravitatea faptelor comise şi s-a angajat în faţa organelor de stat că pe viitor nu va mai săvârşi nici o faptă care prin natura ei să contravină legilor statului nostru”.
Interesul operativ al Securităţii faţă de Ion Cupen nu s-a închis acolo. El a mai fost urmărit o vreme, colectînduse date despre activitatea profesională şi viaţa personală. Încercările de a pleca în străinătate au primit aviz negativ, iar ascensiunea sa nu a fost lipsită de piedici instituţionale (avansări, premieri, calificative).
Pe baza notelor informative aflăm că “tânărul student” a lucrat în funcţia de contabil la “Griviţa Roşie” şi s-a dovedit “o fire sociabilă, liniştită şi lipsită de aroganţă”.
Ultima informaţie regăsită în dosarele Securităţii menţionează activitatea de redactor la revista “Fotbal” (4 martie 1969). De-acolo a început drumul pe care nea Johnny şi l-a croit cu ajutorul condeiului spre inimile celor care iubesc sportul.
{{text}}