Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Giuleştenii acuză prestaţiile slabe ale lui Herea din retur: "Îi e frică să joace"

Cu 6 reuşite, Herea rămîne golgeterul Rapidului, alături de Pancu

Articol de Iulian Pavel   —  miercuri, 21 martie 2012

Giuleştenii acuză forma slabă a lui Herea şi spun că mijlocaşul se teme să mai fie la fel de agresiv ca în tur.

Ovidiu Herea nu îşi revine după operaţia la menisc suferită la începutul lunii decembrie! Unul dintre cei mai buni rapidişti în prima parte a campionatului nu a prins echipa pentru meciul cu U Cluj, apoi a fost titularizat cu Petrolul şi la Chiajna, dar jocul său nu a fost la nivelul obişnuit.

Alb-vişiniii susţin că prestaţiile modeste ale fotbalistului din acest debut de sezon au ca principală cauză exact intervenţia chirurgicală efectuată acum mai bine de 3 luni: "Ovidiu nu mai este acelaşi de dinaintea operaţiei la genunchi. Îi este frică să joace, să bage piciorul la dueluri. Nu mai ia nici mingea să dribleze, să încerce ceva, doar pasează stînga, dreapta".

A plecat din nou la Roma

Herea a resimţit dureri în stagiul din Antalya şi a mers din nou la clinica de la Roma pentru a efectua alte investigaţii. Deşi i se umflase genunchiul, doctorii l-au asigurat că este un lucru normal şi că este 100% sănătos.


5 este nota acordată lui Herea în Gazeta Sporturilor pentru cele două meciuri din primăvară în care a fost folosit

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.