Jumătate din biletele de la disputa Froch-Bute, de la Nottingham, din 26 mai, au fost deja epuizate. Cele mai căutate, tichetele VIP.
Lupta pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie dintre britanicul Carl Froch şi Lucian Bute stîrneşte un interes enorm la Nottingham, oraşul în care s-a născut Froch. Imediat ce biletele au fost puse în vînzare, la Arena Capital FM, jumătate dintre ele au şi fost vîndute. Fanii lui Froch speră să asiste la o victorie a favoritului lor în faţa românului, care pînă acum, în 30 de meciuri susţinute la profesionism, şi-a învins de fiecare dată adversarii.
E al zecelea meci în care Bute îşi pune în joc centura IBF, cucerită încă din 2007! De partea cealaltă, Froch a fost şi el campion mondial WBC şi a ajuns în finala Super Six, pierdută în faţa americanului Andre Ward.
4.500 de bilete date
Din cele 9.000 de tichete puse în vînzare luni după-amiază, împărţite în şase categorii, în funcţie de locul în sală, după o zi au mai rămas doar jumătate. Astfel, biletele de categoria a şasea şi a cincea, care costă 48, respectiv 72 euro, au fost epuizate. La fel şi cele VIP, din imediata vecinătate a ringului, care costă 360 de euro. Mai sînt la vînzare bilete doar de 72, 96 şi 120 de euro.
"În bîrlogul ursului!"
Eddie Hearn, promotorul lui Froch, a declarat că în Capital FM Arena din Nottingham, Bute va fi ca în "bîrlogul ursului!". "Vor fi 9.000 de fani ai lui Froch faţă de, probabil, 100 ai românului. Bute este un dur, este bun, dar nu a fost testat niciodată pînă acum la adevărata valoare. Vom afla la meciul cu Froch cît de bun este. A mai fost doborît şi de alţii înainte, dar cred că acum va fi rănit cu adevărat!", a spus Hearn. Bute nu se sperie însă. "Eu am ales să plec de acasă şi să boxez în deplasare. În inima mea, cred că eu voi fi cîştigătorul", a spus Bute.
Cei doi vor avea azi, la Montreal, a doua întîlnire faţă în faţă, în Cag aux Sports Place Versailles, după ce luni au participat la prima conferinţă de presă la Nottingham.
{{text}}