Dinamoviştii vor beneficia de săptămîna viitoare de serviciile specializate ale unui psiholog pentru a da un "refresh" din cînd în cînd în lupta pentru titlu.
Roş-albii au condus în clasamentul Ligii 1 între etapa a 2-a şi a 21-a, iar remiza de la Tîrgu Jiu (2-2) şi eşecul-thriller de acasă cu Sportul (1-3) i-au zdruncinat serios pe elevii lui Liviu Ciobotariu. De aceea oficialii grupării au ales să apeleze la serviciile unui psiholog, care să-i fortifice pe jucătorii dinamovişti. Mai ales că acţionarii cred că echipa poate cuceri eventul, cu toate că obiectivul antrenorului în acest campionat este să clasifice formaţia pe un loc de cupă europeană. Respectivul psiholog este un cadru medical apreciat, specializat în discuţiile cu sportivii, va face fişe complete fiecărui fotbalist şi va avea discuţii individuale cu ei.
"Psihologul ar contribui şi el la fortificarea băieţilor în perspectiva meciurilor vitale ce vor urma. Pînă la urmă, orice partidă va fi importantă, iar păţaniile din 2009, cînd am condus tot campionatul, dar am pierdut ultimele meciuri şi de-abia am terminat pe locul 3, lasă urme adînci", au declarat oficialii dinamovişti. În urmă cu 3 ani au pierdut accesul direct în Champions League în favoarea Urziceniului şi locul 2, de preliminariile Ligii, în favoarea Timişoarei.
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Ciobi şi garda veche
Aşa cum a anunţat ediţia print a Gazetei de ieri, Ciobotariu a ales aseară, la Galaţi, să nu producă, din start, multe modificări în primul "11", în condiţiile suspendării lui Moţi. A mizat pe cei cu care a ajuns în toamnă pe locul 1, renunţînd la titularizarea lui Platini şi Strătilă, aşa cum s-a întîmplat cu Sportul (1-3). Luchin a trecut stoper, alături de Grigore, Scarlatache a jucat iar fundaş dreapta, în vreme ce Pulhac, Alexe şi Bălgrădean au primit credit, deşi au greşit cu "studenţii".
"Gogu", gol în Liga Campionilor!
Lucian Goian s-a chinuit cinci ani să joace cu Dinamo în Champions League, însă fără succes. Stoperul de 29 de ani a împuşcat în această iarnă doi iepuri dintr-un foc: a prins un contract consistent în China, la Tianjin Teda, şi a evoluat şi în Liga Campionilor Asiei. Ieri, "Gogu" a adus un punct echipei sale (1-1), în deplasarea de la Seongnam Ilhwa, marcînd în minutul 68 al partidei.
{{text}}