Chiajna şi U Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, din chinul lor rezultînd o remiză care nu ajută cu adevărat pe nimeni
Veniţi după victoria fantastică de la Ploieşti care i-a adus la doar două puncte de salvare, Mamele şi colegii lui au părut adormiţi în debutul meciului pus aproape la oră de Liga Campionilor. Aşa că Gicu Grozav l-a driblat pe Bratu ca-n curtea şcolii, a centrat pentru Cristescu, care l-a învins pe Niţă, însă "capul" lui a lovit bara (6).
VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!
"Reghe" a ieşit imediat la margine să-şi atenţioneze elevii, iar Adi Popa a fost primul care a înţeles semnalul şi putea da din nou lovitura, ca în partida cu Rapid, cu un şut din marginea careului după greşeala lui Cristea (16). Dincolo, Cojocnean, parcă plictisit şi el de atmosfera de pe teren, a încercat un şut fantezist de la aproape 40 de metri. Cea mai mare ocazie a primelor 45 de minute a avut-o acelaşi Rocha, singur-singurel la 6 metri de poarta lui Bornescu. Dinu l-a găsit perfect în careu, dar brazilianul-vedetă al Chiajnei a reluat modest pe "lîngă".
Fără idei şi fără vreun obiectiv realizabil în acest sezon, Clujul lui Claudiu Niculescu a părut că aşteaptă fluierul final al lui Colţescu încă de cînd a început confruntarea. Doar driblingurile lui Grozav, puştiul-minune dorit de Steaua, au mai animat tribunele, şi ele amorţite de "somnul" de pe gazon. Viorel Dinu (88), nemarcat în poziţie excelentă, îi putea urca pe ilfoveni peste poziţiile retrogradabile, dar şi Zeiţa Fortuna se plictisise şi plecase de la stadion, astfel că Bornescu n-a avut prea mari emoţii în a reţine.
"În urmă cu 3 zile am avut noroc la Ploieşti, acum n-a mai fost cazul. La cîte ocazii am avut, meritam să cîştigăm. Sper să batem etapa viitoare pe Ceahlăul"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Chiajna
"Orice punct e important. Am dominat clar jocul, însă Bornescu a demonstrat încă o dată că e un portar foarte bun"
Adrian Mihalcea, atacant Chiajna
{{text}}