Liga 1

Cadou otrăvit de la Mitică? Amicul lui Gigi e observator la Steaua - Gaz Metan

Observatorul meciului Steaua - Gaz Metan e prieten cu Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 26 martie 2012

Partida care va închide etapa a 23-a, Steaua - Gaz Metan Mediaş, îl va avea ca observator de joc pe Daniel Florea. Acesta e preşedintele Comisiei de Recurs din cadrul LPF, dar, în acelaşi timp, şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gigi Becali, patronul Stelei.

Florea e cel care în vara lui 2008, după ce primele două comisii din cadrul FRF, cea de Disciplină şi cea de Apel, o depunctaseră pe Steaua şi îl suspendaseră pe Gigi Becali în cazul Valiza, a venit şi, în calitate de preşedinte al Comisiei de Recurs, a anulat toate sancţiunile împotriva roş-albaştrilor, dar şi împotriva lui Gigi. Decizia a fost definitivă şi irevocabilă şi a declanşat un imens scandal. Mircea Sandu l-a acuzat că a făcut jocurile lui Gigi Becali, după care Daniel Florea a susţinut că s-au făcut presiuni asupra lui din partea şefilor FRF să nu schimbe deciziile de la primele două comisii.

După ce a fost dat afară de la comisia FRF, Daniel Florea a primit imediat un post la LPF, mai precis în Comisia de Recurs, unde şi acum e preşedinte. De curînd, a fost inclus şi pe lista observatorilor de joc, iar diseară va superviza meciul Steaua - Gaz Metan Mediaş.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.