UPDATE 2:00 // După meci şi conferinţa de presă ce a urmat, Ilie Stan a fost aşteptat de directorul sportiv Narcis Răducan şi de secunzii săi, pentru o şedinţă care a durat pînă aproape de ora 1 noaptea. Sfatul lui Edi Iordănescu a fost să nu se ia o decizie la cald, ci abia mîine cînd se vor mai linişti apele.
Ilie Stan a fost ultimul care a plecat de la stadion, după ce a vorbit cu Gigi Becali la telefon. După discuţia avută, antrenorul Stelei, extrem de afectat de evenimente, era tentat să renunţe. Conştient că declaraţiile patronului au fost făcute special pentru a-l îndepărta, azi şi-ar putea da oficial demisia, înainte ca Becali să-l dea afară.
****
Ilie Stan ar putea fi înlăturat astăzi. În locul său, Gigi Becali are două variante: Mihai Stoichiţă şi Laurenţiu Reghecampf
Remiza cu Gaz Metan l-a făcut pe Gigi Becali să se decidă cu privire la viitorul lui Ilie Stan în Ghencea! Patronul Stelei e decis să-l demită pe antrenor, dar aşteaptă să-i găsească înlocuitor, mai ales că soluţii nu prea sînt!
La finalul partidei, Gigi nu s-a ferit să-l critice pe Stan: "Ăştia de la Mediaş ne-au zis: «Hai, mă, să ne bateţi!», dar noi le-am răspuns că nu vrem. Dacă îl schimbi pe Tănase cu Costea şi pe Rusescu cu Machado, ce pretenţii să ai? Vinovat e cine a făcut echipa! L-aş da afară pe Ilie, dar n-am pe cine să aduc". Stan a evitat să-i dea replica la conferinţa de presă: "Nu ştiu despre ce e vorba, nu comentez! Am nevoie de timp pentru a crea o echipă".
În cazul în care l-ar da afară pe Ilie Stan, lui Gigi i-ar fi greu să găsească pe cineva care să accepte să vină la echipă cu 10 etape înainte de finalul sezonului. Nici Edi Iordănescu nu mai e o soluţie, deoarece patronul stelist vrea să-i facă vînt şi acestuia, considerîndu-l prea tupeist, după ce secundul a avut cîteva ieşiri la adresa sa.
Stoichiţă e favorit
Deşi n-a anunţat, Becali a luat deja decizia, iar azi-noapte l-a sunat pe Mihai Stoichiţă, căruia i-a propus să vină la Steaua. "Vino şi ajută-mă!". Antrenorul care a mai condus-o pe Steaua, ca principal, în sezoanele 1997-1998 şi 2009-2010 a evitat să dea un răspuns, însă azi cei doi se vor întîlni pentru a discuta. O altă variantă pentru el ar fi Reghecampf, tehnicianul de la Chiajna. Oricare dintre ei ar veni, ar sta pe bancă pînă la vară, cînd Gigi vrea neapărat să-l convingă pe Petre Grigoraş, de la Pandurii.
"Am jucat cu un vîrf şi, dacă n-am dat gol, înseamnă că am greşit. Totuşi, singurul atacant, Rusescu, a avut trei ocazii mari. Mă gîndeam că Răduţ poate verticaliza, cred că m-am înşelat" (Ilie Stan, antrenor Steaua)
"Chiricheş a fost fundaş dreapta şi Lupu, pe care eu îl laud, a stat în tribună? Parcă e ceva împotriva mea! Dacă Ilie cerea un fel de aprobare să joace aşa, era altceva. Se vede că nu e meseria lui Chiricheş să bată auturi, strici jucătorul aşa" (Gigi Becali, patron Steaua)
"L-am sunat şi eu pe Dinu Gheorghe să mă sfătuiesc cu el, am zis că am preşedinte, dar el şi-a închis telefonul. Foarte frumos din partea lui!" (Gigi Becali, antrenor Steaua)
{{text}}