La 36 de ani, rugbystul Ioan Teodorescu are multe motive de mândrie. Are la activ 2 Cupe Mondiale şi 40 de selecţii la echipa naţională.
Din anul 2000 numele lui se leagă de Universitatea Cluj, iar începând din luna martie a acestui an face parte din echipa Direcţiei de Dezvoltare Transilvania din cadrul Federaţiei Române de Rugby.
Modest şi deschis dialogului, Teodorescu a vorbit despre echipa naţională, dar şi despre viitorul rugby-ului românesc.
Care este situaţia rugby-ului românesc ?
Situaţia este în creştere faţă de de anii trecuţi, nu trebuie să ne cramponăm de rezultatele echipei naţionale, chiar dacă este echipa fanion. Trebuie să vedem cine vine din urmă, pentru că naţionala U20 a câştigat două meciuri în Canada, care e calificată la Campionatul Mondial. În plus, în ţară se desfăşoară turnee la mai multe categorii de vârstă. Rugby-ul nu va muri niciodată, ci, dimpotrivă, va lua amploare.Dacă sunt semne de întrebare legate de dezvoltarea rugby-ului în România, trebuie să se ştie că suntem pe drumul cel bun.
Deci să înţelegem că rugby-ul românesc este în plin proces de transformare?
În acest moment vorbim de multe echipe aflate în schimbare. Printre ele se află şi România. Anul viitor vorbim de calificarea la Cupa Mondială. Fiecare echipă este în căutare. Toţi ne dorim o echipă competitivă, dar trebuie să avem răbdare pentru că vorbim de un schimb de generaţii.
De curând România a participat la Cupa Europeană a Naţiunilor. După două victorii obţinute în acest început de an, cu Portugalia şi Rusia, am pierdut derby-ul cu Georgia.
A fost 13-19 cu Georgia, care este o echipă foarte puternică. Trebuie să înţelegem că ăsta e jocul, cineva trebuie să câştige şi altcineva să piardă. Să le dăm şansa antrenorilor să-şi facă treaba. Staff-ul are nevoie de timp pentru reformarea echipei, dar să nu uităm că vorbim de oameni competenţi care ştiu ce au de făcut.
Sportul cu balonul oval este considerat un sport dur. Ce-ţi oferă rugby-ul?
Pe lângă educaţie, la nivel social, şi fair-play, rugby-ul te ajută să te controlezi, să fii moderat şi să te cunoşti. În rest depinde de fiecare ce poate face, dacă ajunge sau nu să facă performanţă.
De ce rugby şi nu alt sport?
A fost o alegere firească. Şi tata a jucat rugby, dar cred că pentru asta m-am născut.
Care a fost cel mai important moment din cariera dumeavoastră?
Meciul de debut pentru echipa naţională contra Irlandei în 2001. Acesta este genul de moment care-ţi poate schimba viaţa.
Şi cel mai nefericit?
Accidentarea din 2007, când am suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi fisură de menisc extern la genunchiul stâng. Urma Cupa Mondială din Franţa şi n-am mai participat.
Un mesaj pentru iubitorii rugby-ului şi nu numai...
Ai pierdut continuă, ai câştigat continuă!
{{text}}