GSP special   •   Diverse   •   FOTBAL MIC

Scor astronomic în liga judeţeană din Braşov: liderul CSM Făgăraş a învins cu 33-0 pe Izvorul Hoghiz

+3 Foto
Portarul Izvorului, Florin Mocanu, a fost carne de tun în fața atacanților făgărășeni // Foto: bzf.ro

Articol de Justin Gafiuc, Viorel Tudorache   —  miercuri, 28 martie 2012

Oaspeţii au jucat cu o formaţie de juniori, iar pe mînecile echipamentului purtau sigla Gazetei! În ultimele 20 de minute au evoluat doar în zece oameni, fiindcă portarului Mocanu, după ce încasase 23 de goluri, i s-au rupt încălţările şi a ieşit de pe teren!

Campionatul judeţean din Braşov a oferit sîmbătă o confruntare demnă de Cartea Recordurilor. Liderul CSM Făgăraş a trecut cu 33-0 de Izvorul Hoghiz, "lanterna" clasamentului! Practic, s-a înscris un gol la fiecare 2,7 minute! Glumind, se poate spune că oaspeţii s-au prăbuşit în ultimul sfert de oră, cînd au scos mingea din plasă de 9 ori.

Cum a fost posibil un asemenea marş solitar din partea gazdelor? Simplu: din lipsă de efectiv, adversarii au început cu numai 8 jucători, majoritatea juniori, iar alţi şase au apărut la teren abia prin minutul 25. Tabela arăta deja 9-0!

Doar fundaşul dreapta şi un stoper n-au înscris

Antrenorul Făgăraşului, Adrian Hârlab, povesteşte meciul de pomină: "N-am mai întîlnit aşa ceva de cînd sînt! Nu mi s-a mai întîmplat să plec acasă supărat după o victorie, cum am păţit acum! Domne', o echipă de bucătari, n-am înţeles nimic din partida asta! Am avut doar doi jucători care nu au marcat, fundaşul dreapta Ciocan şi stoperul Tufar, iar portarul se ruga de mine să-l las să urce în careul advers la cornere ca să înscrie. A trebuit să strig de cîteva ori la el ca să-i scot din cap vitejia asta! Şi i-am atenţionat pe ai mei să nu cumva să ia vreunul cartonaş galben pe la 25-0, că le dau şi amendă".


Neamţu le-a dat 10 goluri

Iar Nicolae Neamţu (25 ani) a dat lovitura, cu 10 goluri în poarta Hoghizului: "E prima dată în viaţa mea cînd am o asemenea eficacitate. Ne-am pregătit cum trebuie şi am marcat cît am putut, ce motiv am fi avut să ne oprim?". El e acum golgeterul seriei, cu 28 de reuşite.

Portarul Hoghizului: "Am avut adidaşi cu un număr mai mic"

Cel mai necăjit om de pe teren a fost, bineînţeles, portarul Izvorului, Florin Mocanu, 22 ani, fratele patronului echipei, Alin Mocanu. El a încasat 23 de goluri pînă în minutul 71, cînd a ieşit fiindcă i se rupseseră ghetele: "Am intrat doar pentru că nu existau alţi jucători disponibili. Mi-a dat cineva o pereche de adidaşi cu un număr mai mic, iar la pauză i-am schimbat cu nişte ghete mai vechi, pe care mi le-au oferit cei de la Făgăraş. Dar s-au stricat pe la jumătatea reprizei secunde!". De atunci, Hoghizul a rămas în 10 jucători, iar între buturi a trecut un jucător de cîmp, Ioan Rusu. L-au mai "umflat" şi pe el cu restul de 10 goluri!



"La pauză, cînd era deja 17-0, le-am spus băieţilor să încerce şi ei măcar nişte execuţii imposibile, să ne alegem şi noi cu ceva din meciul ăsta. Şi au şi ieşit vreo două goluri formidabile în repriza secundă!" (Adrian Hârlab, antrenor CSM Făgăraş)

"Am luat echipa doar de două săptămîni şi am trăit o mare dezamăgire. Dar uite că aşa ne bagă şi pe noi lumea în seamă!" (Alin Mocanu, patron Izvorul Hoghiz)


"Scăpau cu mine cîte patru, cinci oameni şi nu se îndurau să tragă şi ei de pe la 16 metri. Au marcat doar de la 8-10 metri! Le-am zis să se mai oprească şi ei pe la 20-0, dar n-au fost oameni de înţeles!" (Florin Mocanu, portar Izvorul Hoghiz)

102 goluri a primit Izvorul Hoghiz în primele 18 etape din liga a IV-a braşoveană: ultimul loc, zero victorii, un singur punct şi 17 goluri marcate, au mai avut înfrîngeri cu 0-7 şi 1-9

Alte rezultate incredibile în sport

- într-un meci internaţional de fotbal: 31-0, Australia-Samoa Americană (prel. CM 2002, aprilie 2001)

- în Premier League: 9-0, Manchester United-Ipswich (martie 1995)

- în fotbalul englez: 58-0, Wheel Power-Nova 2010 (ligă amatori, februarie 2012)

- într-un meci internaţional de rugby: 142-0, Australia-Namibia (CM 2003)

- în tenis: 6 tenismeni au reuşit să învingă în doar 18 game-uri, obţinînd victorii cu 6-0 în trei seturi (Spear, Novacek, Edberg, Lendl, Bruguera, Murray)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.