Marius Lăcătuş, fostul antrenor al Stelei, a vorbit în direct la GSP TV despre situaţia actuală de la echipa din Ghencea şi despre numirea noului antrenor.
"Important e ca el să-şi facă treaba cît poate de bine, să obţină rezultate şi să încheie onorabil campionatul. Probabil la vară îl vor pune la masă pentru discuţii. Depinde de performanţe. Nu ştiu cît de mult poate să aducă în jocul echipei", a declarat Lăcătuş, la emisiunea "Versus".
Fostul mare jucător al Stelei a comentat şi plecarea lui Ilie Stan: "Eu cred că a beneficiat de încredere. Ilie Stan a făcut o treabă bună, chiar foarte bună. A urcat echipa de pe nouă pe patru, a obţinut o calificare în primăvara europeană".
"Mihai Stoica poate aduce un plus din punct de vedere al organizării. El poate aduce liniştea de care au nevoie jucătorii şi staff-ul", a adăugat Lăcătuş.
{{text}}