O mărturisire copleşitoare făcută de unul dintre marii jucători din Serie A: Lavezzi, sufletul lui Napoli » "Aş vrea, măcar o dată în viaţă, să am o zi normală"

Nu îi place să fie privit ca noul Maradona, chiar dacă fanii lui Napoli îl idolatrizează şi îi cîntă numele pe aceleaşi acorduri cum o făceau acum 20 de ani cu El Pibe de Oro. Ezequiel Lavezzi, 27 de ani în mai, are propria sa istorie de scris în tricoul azzurro şi nu vrea să fie comparat cu nimeni.



"El Pocho", cum îi e numele de alint, i-a primit pe reporterii de la Gazzetta dello Sport pe terasa vilei sale din Marechiaro, o localitate situată la 8 km de Napoli. Aici locuiesc o mulţime de vedete, orăşelul fiind simbolul "La Dolce Vita" în Peninsulă. Casa în care stă îi aparţine unui regizor italian, Pappi Corsicato, şi este refugiul atacantului argentinian. De ce ar avea nevoie de aşa ceva? Pentru că "afecţiunea oamenilor mă flatează, dar mă oboseşte. Tînjesc la o viaţă obişnuită".



- Superbă priveliştea din jurul casei tale! Care e locul tău preferat?

- Mă crezi dacă-ţi spun că sînt atît de multe locuri în oraş în care nu am fost? Le ştiu doar din vederi. Pentru mine, să ies din casă e o aventură! Într-o zi am mers pînă la Foot Locker să-mi iau pantofi. Am fost recunoscut imediat, lumea a venit după mine în magazin, iar în cîteva minute toate rafturile erau distruse din cauza mulţimii din jurul meu.



- Suferi?

- Nu e vorba de suferinţă. E doar faptul că aş vrea, măcar o dată în viaţă, să am o zi normală! Mi-ar ajunge. Aş vrea să ies o dată ca un om obişnuit, să beau o cafea liniştit, să mă plimb cu iubita mea, să merg cu fiul meu la cinema, toate fără să fie nevoie să mă camuflez. Mai e şi altceva, dacă ies undeva şi stau 20 de minute la o masă, a doua zi se va scrie că am stat două ore. Dacă beau o bere - se va transforma în zece. Dacă mă întorc acasă la 1 noaptea, sigur a doua zi se va spune că a fost, de fapt, ora 4.



"Mama făcea curat în casele bogaţilor"

- Cum te vezi ca persoană?

- Sînt mulţumit de cine sînt. Am crescut foarte mult în aceşti cinci ani în Italia. Am urcat pe scara socială, acum lumea mă respectă. Fotbalul îmi îmbunătăţeşte considerabil existenţa, din toate punctele de vedere, dar nu e totul pentru mine. Nu mă voi schimba niciodată, voi fi mereu aşa cum consider eu că trebuie să fiu, cu valorile pe care le-am avut mereu.



- Cum era Lavezzi în copilărie?

- Nu aveam jucării. Aveam doar o minge pe care o băteam pe stradă. Acum copiii nici nu ştiu ce înseamnă copilăria, jocul, eu nu aveam nimic, dar îmi făceam de joacă din orice. Părinţii mei au divorţat cînd aveam doar doi ani. Mama muncea zilnic, de la 7 dimineaţa la 10 seara, făcea curat în casele bogaţilor. Am crescut cu fratele şi sora mea. La 16 ani a picat transferul meu în Italia şi am vrut să renunţ, să mă fac electrician, ca fratele meu. El m-a convins să nu mă dau bătut.



- Nici băieţelul tău nu are ambii părinţi alături, îl afectează?

- Tomas are aproape 7 ani şi începe să înţeleagă nişte lucruri. Eu şi mama lui ne-am despărţit de ceva vreme, i-am explicat situaţia şi a înţeles.



"Copilul mă vizitează doar de trei ori pe an"

- Dar pe tine te afectează?

- Eu l-aş vrea mereu aici, cu mine. Nu cred că a stat în Napoli mai mult de 10 zile în total. Locuieşte cu mama lui, iar conform înţelegerii, am voie să-l iau în Italia doar de trei ori pe an. Îl mai văd cînd mă duc în Argentina. El e ca mine, nu îi place să vorbească mult. Ne jucăm împreună, mai ales fotbal.



- În Argentina ai o fundaţie, "Niños del Sur", prin care încerci să schimbi ceva...

- Fratele meu se ocupă de fundaţie, eu doar trimit bani şi mă interesez ce se întîmplă. Vrem să le oferim un viitor copiilor cu probleme, să-i ţinem departe de violenţă, de droguri. Îi încurajăm să facă sport, să înveţe, au şi ajutor psihologic.



- Tatăl tău vine să te vadă jucînd?

- Nu, n-a venit niciodată. Şi-a refăcut viaţa, are o altă familie acum, un alt fiu. Are viaţa lui, dar mai vorbim uneori. Ne înţelegem.



"N-am terminat liceul"

- Unde te-ai oprit cu studiile?

- Am mers la şcoală pînă în al treilea an de liceu. Nu l-am mai terminat. Am continuat cu fotbalul, deşi nu m-aş fi gîndit niciodată că voi ajunge atît de sus. Dacă mă întrebai cînd eram mic, ţi-aş fi spus că îmi dau şanse de 1% să reuşesc.



- Cum e o zi din viaţa ta?

- Cînd pot, mă trezesc foarte tîrziu. Beau mate, un ceai din ierburi, tipic sud-american, iau micul dejun. Merg la antrenament, apoi revin acasă, unde ascult muzică rock sau cumbia - specifică ţării mele, mă joc pe PlayStation. Seara ies să mănînc undeva. Dar dau telefon înainte, fac o rezervare pentru un separeu, iar de intrat intru mereu prin spatele restaurantului.



- Care sînt pasiunile tale?

- Ador să călătoresc. Parisul e oraşul meu preferat, dar şi Barcelona e superbă. Nu mai zic de Napoli, păcat că nu am cum să vizitez nimic aici din cauză că aş fi imediat asaltat de fani.



"Nu mă simt napoletan"

- Ai încredere în oameni?

- Sincer să fiu, n-am încredere în nimeni. Am avut mereu probleme cu tot felul de oameni, prefer să-i ţin la distanţă. Nu îi întreb despre viaţa lor, nu îi judec, nu fac nimic din ce nu mi-ar plăcea să mi se facă mie.



- Ce înseamnă Diego Armando Maradona pentru tine?

- Ce înseamnă pentru toţi argentinienii. Un idol.



- Nu vei purta numărul lui, 10, la Napoli?

- Eu am numărul meu, 22. Vreau ca lumea să-şi amintească de mine drept Lavezzi, nu ca unul care a moştenit tricoul lui Diego.



- E mai bine să fii idol la Napoli decît vioara a doua sau a treia la Milan, de exemplu? Te simţi vreun pic napoletan?

- Eu mă simt bine aici. Am dragostea oamenilor, încrederea lor. Nu mă simt napoletan pentru că eu sînt argentinian, ar fi o lipsă de respect pentru ambele popoare să spun asta, pentru că nu ar fi adevărat. Îmi iubesc ţara şi sînt mîndru că m-am născut acolo. În acelaşi timp, sînt mîndru şi că joc la Napoli.



Mister Tattoo

Lavezzi este un mare fan al tatuajelor (foto). Are peste 20, pe tot corpul. Numele mamei sale, Doris, cel al fiului, Tomas, o roză a vînturilor la fel ca a iubitei sale, Yanina Screpante (25 de ani, fotomodel argentinian), portretul lui Maradona, chipul lui Iisus, emblema echipei sale de suflet, Rosario Central, la care a evoluat doar la juniori, şi multe alte simboluri care pentru el au o semnificaţie aparte. "Nu mă voi opri aici, ador tatuajele", spune "Pocho".





"Trăiesc momente extraordinare la Napoli. Ultimii doi ani au fost plini de bucurii. Îmi doresc enorm să reuşesc performanţe importante în tricoul acestei echipe"

Ezequiel Lavezzi



"Sentimentul pe care îl am după ce dau gol este inegalabil. Dar eu muncesc pentru echipă, sînt la fel de fericit dacă pot ajuta un alt coleg să înscrie şi să aducă victoria"

Ezequiel Lavezzi



"Sîntem un grup foarte unit şi avem un antrenor, Mazzarri, pe care cu toţii îl admirăm şi respectăm. Toţi sîntem prieteni, ne petrecem timpul împreună şi în afara terenului. Asta contează mult într-o echipă"

Ezequiel Lavezzi





5 ani a petrecut Ezequiel Lavezzi lîngă Vezuviu după transferul de la San Lorenzo



148 de meciuri şi 37 de goluri a adunat Lavezzi în tricoul lui Napoli, în campionat



8 meciuri, 2 goluri şi 3 pase de gol are Lavezzi la Napoli în Liga Campionilor în acest sezon