Liga Campionilor

Scandalizaţi! » Barcelona acuză arbitrajul de la meciul cu Milan

Iată proba: portarul milanez Abbiati îi blochează drumul lui Alexis cu braţul drept. Penalty clar! Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Barcelonei i s-au refuzat două penaltyuri evidente contra rossonerilor. "Pentru că arbitrul n-a vrut să fluiere, deşi a văzut clar totul", a acuzat căpitanul Puyol

Click aici pentru rezumatul VIDEO!

De două ori, arbitrul suedez Jonas Eriksson şi asistenţii săi, şi de margine, şi de poartă, au ignorat faulturile din careul Milanului. Două lovituri de pedeapsă refuzate catalanilor, care ar fi decis probabil cea mai tare încleştare din "sferturi".

Minutul 15: după o schemă-surpriză, pe traseul Xavi - Busquets - Alexis, ultimul l-a driblat pe Abbiati pe linia careului mic, portarul italian transformîndu-se într-o barieră în calea atacantului Barcei. "Nu există un penalty mai clar", a accentuat Xavi. "Centralul" scandinav a fost plasat greşit, la 18 metri, mascat de jucători. Însă totul s-a petrecut în faţa asistentului de poartă, care n-a schiţat nici un gest.

Eriksson vede şi nu reacţionează!
Minutul 77: la un corner, Puyol a fost tras de tricou trei metri de Mesbah înainte să devieze mingea cu capul. Eriksson era perfect poziţionat în acel moment. Şi totuşi, a lăsat jocul să continue. "Am fost ţinut, penalty incontestabil. Doar pentru arbitru n-a fost. Aşa mi-a zis. Am revăzut faza pe tabela stadionului şi mi-a fost clar. Eriksson n-a vrut să fluiere", s-a plîns căpitanul blaugrana.

Şi presa iberică a protestat. "Arbitrul a jucat rolul struţului şi a închis ochii la două penaltyuri", a scris Mundo Deportivo, în timp ce Marca, din Madrid, a completat: "Barca avea tot dreptul să ceară de două ori 11 metri".

Numai antrenorul Guardiola a refuzat să comenteze: "Am fi meritat două penaltyuri? Subiectul ăsta nu mă interesează. Dacă arbitrul nu le-a dat, înseamnă că nu le-a observat".

Au făcut plîngere la UEFA
Terenul prost, denivelat, uscat, cu bucăţi de gazon care se rupeau la fiecare contact mai dur, i-a enervat pe catalani, care au protestat la UEFA împotriva Milanului. Gazdele au promis că vor uda suprafaţa de joc înaintea partidei şi la pauză, ceea ce nu s-a întîmplat. Gazonul era sec, iar crampoanele nu se fixau şi nu ofereau stabilitate. De aceea a alunecat şi Messi, la lovitura liberă din prima repriză. "Venim, jucăm, ne adaptăm la orice condiţii. Dar spectacolul este afectat. Pe un asemenea teren, e dificil. Şi periculos pentru fotbalişti", s-a plîns Guardiola.

Pacman: "Mîncaţi-i!"
Suporterii italieni au realizat o coregrafie specială la peluză pentru "şocul" cu Barca. Un "desen" din plăcuţe cu un Pacman (faimos personaj din videogames) vînîndu-şi prada. "Mangiamoli!" (Mîncaţi-i) scria pe un steag uriaş. Războiul putea începe. Numai că spaniolii n-au fost deloc impresionaţi.

"Îl vrem pe Messi rossonero"
Chiar dacă era cel mai periculos adversar, fanii lui Milan n-au rezistat tentaţiei de a transmite un mesaj patronului Berlusconi chiar în timpul meciului cu Barcelona: "Îl vrem pe Messi rossonero. 28 martie 2012".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.