Antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu, a oferit motivele pentru care echipa lui a reuşit să se impună în condiţiile în care a jucat în inferioritate cu Gaz Metan. În ultimele două întîlniri directe dintre cele două echipe în campionat, ardelenii au fost cei care au jucat în zece şi au pierdut de fiecare dată.
"Băieţii au avut caracter, putere, am rezistat şi am reuşit să marcăm pe contraatac. Nu mi-am simţit nici un moment postul ameninţat. Consider că a fost un arbitraj foarte bun.
Cred că acum s-au descătuşat. Am încercat să le ridic moralul în aceste zile, ei au adus echipa pe primul loc.
Pe Dănciulescu am preferat să-l menajez. El are o vîrstă şi am vrut să-l am proaspăt cu Rapid. Oricum, el a intrat foarte bine. E un băiat de mare caracter. Marius Alexe trece printr-o formă mai slabă, o să-l vedeţi în următoarele meciuri", a declarat Ciobotariu la conferinţa de presă de la finalul partidei.
Vezi AICI o galerie foto de la Dinamo - Gaz Metan 1-0
{{text}}