Altele

Echipa naţională de polo intră în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice: "Vrem la Londra!"

Cosmin Radu este unul dintre componenţii de bază ai naţionalei

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Tricolorii" strigă în cor că îşi doresc să ajungă la Jocurile Olimpice. Pentru asta trebuie să prindă unul dintre primele patru locuri în turneul de la Edmonton.

"Naţionala" de polo a României îşi joacă ultima şansă să ajungă la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Alături de alte 12 reprezentative, "tricolorii" vor debuta duminică noaptea în turneul preolimpic de la Edmonton (Canada), acolo unde trebuie să acceadă pînă în semifinale (primele patru).

"În prima fază mi s-a părut foarte grea grupa noastră, dar după ce am analizat-o mai bine, cred că avem şanse mai mari la calificare aşa. Oricum, trebuie să batem o echipă tare, chit că o batem în grupă şi avem un adversar mai uşor apoi, sau în «sferturi», unde putem da de Spania sau Canada", a declarat portarul Dragoş Stoenescu.

România nu a mai fost la Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996. "Ar fi timpul să ajungem şi noi acolo. E foarte important să începem bine. Germania ne-a pus mereu probleme, dar e de nivelul nostru. Putem cîştiga, depindem numai de noi", a declarat căpitanul Cosmin Radu. De cînd a preluat echipa României, ungurul Istvan Kovacs şi-a dorit să califice România la Olimpiadă. "Pentru asta ne-am pregătit, va fi greu, dar eu cred că putem să ajungem acolo", a declarat Kovacs.

Muntenegru e principala favorită la cîştigarea turneului preolimpic, dar celelalte echipe sînt la nivelul echipei României. "Depinde foarte mult de ziua în care jucăm, de formă. Sperăm ca toţi să fim sănătoşi şi vom lupta pînă la capăt", a încheiat Cosmin Radu.

Grupele turneului preolimpic

Grupa A
Muntenegru
Germania
România
Grecia
Macedonia
Olanda

Programul României
1 aprilie ora 0:10: România-Germania
2 aprilie ora 2:00: România-Grecia
3 aprilie ora 22:00: România-Macedonia
4 aprilie ora 0:40: România-Olanda
5 aprilie ora 0:40: România-Muntenegru

Grupa B
Venezuela
Turcia
Spania
Brazilia
Argentina
Canada

Sferturi de finală
A1-B4
A2-B3
A3-B2
A4-B1
* echipele calificate în semifinale merg la Jocurile Olimpice

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.