JO 2012

Luminiţa Paul, despre cei cinci români care vor da numele staţiilor de metrou din Londra » Mic ghid turistic...

Aşa arata harta metroului londonez pe durata JO 2012

Articol de Luminiţa Paul  —  Saturday, 31 March 2012

... pentru tinerii londonezi care vor călători în iulie şi august între staţiile de metrou "Nadia Comăneci" şi "Ivan Patzaichin"

"Dragi călători, vă anunţăm cu bucurie o schimbare importantă în sistemul nostru de transport. Pe durata Jocurilor Olimpice, staţiile de metrou din Londra vor primi numele unor foşti şi actuali mari sportivi, pentru a cinsti în mod distinct imensa competiţie pe care o va găzdui capitala noastră. Nu vă speriaţi, numele vechi vor rămîne, altfel riscăm să se producă încurcături imposibil de remediat. Vă rugăm să consultaţi broşurile gratuite care vor fi puse la dispoziţia dumneavoastră la intrarea în fiecare staţie. Vă urăm o zi frumoasă!".

John Davis are 21 de ani şi nici prin minte nu-i trece cine este Ivan Patzaichin. De Nadia Comăneci a auzit ceva, deşi numele de familie i se pare greu de pronunţat. Gimnastică parcă, nu?, se întreabă el ca şi cum ar fi la un concurs de cultură generală. Apar şi alte nume bizare pentru el. Iolanda Balaş, Elisabeta Lipă, Georgeta Damian. El ştie că trebuie să se urce la Kings Cross St. Pancras, gară mare, poate cea mai mare de pe hartă. Şi să ajungă la Sudbury Town. Conform noilor denumiri, va călători de la "Nadia Comăneci" la "Ivan Patzaichin". Ce ar trebui să ştie el şi mulţi alţii despre cei 5 români?

1. Nadia Comăneci, dragă John, a fost desemnată cea mai mare gimnastă a tuturor timpurilor. Ştii că a luat şapte note de 10 la Olimpiada de la Montréal, din 1976? Tu, bineînţeles, nu existai pe atunci. Părinţii tăi nu se cunoscuseră, erau şi ei încă foarte tineri. Au numit-o zeiţă, zînă, spiriduş, perfecţiunea întruchipată şi mai ştiu eu cum. Nadia are acum 50 de ani, dar continuă să fie identificată cu acea fetiţă care a vrăjit lumea acum aproape patru decenii.

2. Ivan Patzaichin a fost, dragă John, un mare, imens canoist. N-ai de unde să ştii, dar a cucerit titlul olimpic la München, în 1972, la simplu, după ce în serii vîslise cu pagaea ruptă. Are patru medalii de aur la JO şi a concurat pînă la 35 de ani. Era faimos pentru pletele lui, care îi dădeau un aer exotic, misterios. Le mai are şi acum, dar sînt strînse în coadă.

3. Despre Iolanda Balaş trebuie să afli, dragă John, că a dominat săritura în înălţime în anii '60 cum n-a mai făcut nimeni, niciodată cu vreo altă probă atletică. A stabilit 14 recorduri mondiale şi a cîştigat 150 de concursuri consecutive între 1957 şi 1966. Acum are 75 de ani şi e încă activă în lumea atletismului, are o energie greu de egalat.

4. Elisabeta Lipă a fost, dacă vrei să ştii, dragă John, cea mai mare canotoare a secolului 20. A concurat la Olimpiadă pînă la 40 de ani şi are cinci titluri în vitrină. Era şi încă este puternică, autoritară, fermă. Un exemplu.

5. Pe Georgeta Damian, dragă John, ai putea s-o vezi la Londra. Asta dacă te interesează vreun pic canotajul. Geta trage tare să prindă barca alături de colega ei, Viorica Susanu. Au cîştigat la Beijing aurul la dublu rame cu un avans clar precum cristalul.

Dacă te-am plictisit, dragă John, îmi cer scuze. M-am gîndit că ai vrea să afli cîte ceva despre oamenii ăştia. Deşi, uneori, îţi mărturisesc, şi noi mai uităm de ei. Dar să nu mai spui nimănui!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.