Liga 1

Mister Penalty la derby » Haţegan va conduce meciul dintre Rapid şi Dinamo

Haţegan a mai fost delegat în acest sezon de trei ori la Rapid şi de două ori la Dinamo.

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ovidiu Haţegan, care va conduce meciul de diseară, arată rapid punctul cu var de la 11 metri. Ambele echipe au frisoane cînd aud de numele arădeanului.

Ovidiu Haţegan este în proporţie de 99,9 % arbitrul derby-ului din Grant. Arădeanul a mai condus în 5 ocazii pe Rapid şi pe Dinamo în actualul sezon. Întîmplător, "centralul", cel mai bine plasat arbitru român în Europa, i-a fluierat pe giuleşteni numai acasă, iar pe "cîini" doar în deplasare. Parcurgînd istoricul partidelor respective, se observă că a acordat rapid cîteva penalty-uri, iar ambele grupări l-au contestat.

Faze-cheie
Pentru Rapid a arătat de două ori punctul de la 11 metri: cu Braşovul (1-1) şi cu Ceahlăul (1-2), elevii lui Răzvan Lucescu înscriind de fiecare dată. La fel a procedat şi cu "stegarii", iar aceştia au egalat de la punctul cu var. A dictat un penalty contestat şi împotriva lui Dinamo, cu Pandurii (2-2), din care Pintilii a egalat.

La meciul Rapid - Braşov i s-a reproşat că i-a acordat doar cartonaş galben lui Bruno Madeira, după ce acesta l-a trimis în cîrje acasă pe Deac, că l-a eliminat pe Bozovici prea uşor şi a dictat penaltyul din care "stegarii" au egalat. La partida dinamoviştilor de la Tîrgu Jiu a fost contestat vehement de ambele formaţii, întrucît l-a eliminat prea uşor pe Voiculeţ (67), l-a iertat pe Kone în două rînduri de "roşu" şi a acordat eronat penaltyul din care Pintilii a egalat, preferînd să meargă pe mîna asistentului Şovre, iar Borcea a declarat la final: "Nu-l acuz pe «central», dar arbitrajul colegului său a fost de rahat".

Are două remize în derby
Haţegan a mai condus în două rînduri întîlnirea dintre Rapid şi Dinamo, ambele în campionat, în ediţia 2009-2010. Ambele remize: 1-1 în Ştefan cel Mare, 2-2 în Giuleşti. În retur, roş-albii l-au contestat public după meci, Cornel Dinu acuzîndu-l că n-a acordat un penalty la Moţi şi că nu trebuia să-l elimine pe Pulhac în minutul 42.

"Haţegan, alături de Balaj şi de Kovacs, este în solda CFR-ului din Cluj" (Adrian Porumboiu, în urmă cu două săptămîni)

Meciurile celor două formaţii arbitrate de Haţegan în ediţia 2011-2012
Rapid - Vaslui 3-0
Rapid - Braşov 1-1
Rapid - Ceahlăul 1-2
Astra - Dinamo 0-0
Pandurii - Dinamo 2-2

ECHIPE PROBABILE:

RAPID
Aşezare: 4-3-3
D. Coman -  V. Creţu,  M. Antonio,  Oros, Bozovici - Teixeira, Alexa, Herea - Deac, Pancu, Surdu
Antrenor: Răzvan Lucescu
Absenţi: Rui Duarte, N. Grigore (accidentaţi)

DINAMO
Aşezare: 4-4-2
Bălgrădean - Luchin, D. Grigore, Scarlatache, Pulhac - L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Absenţi: Moţi (suspendat), C. Matei (accidentat)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.