Mediaşul nu reuşit să cîştige încă un meci pe teren propriu de la reluarea sezonului în primăvară.
Mediaşul a uitat cum să cîştige în faţa propriilor spectatori. Jucătorii pregătiţi de Cristi Pustai au fost şi ieri ospitalieri, pentru a nu-i strica revenirea lui Mircea Rednic pe bancă în Liga 1. Frăsinescu a deschis statistica fazelor de poartă în chiar debutul partidei, dar Silviu Lung jr. nu a putut fi păcălit de reluarea sa cu capul (6). Şi Dan Roman şi-a încercat norocul la buturile adverse, fără succes (8), iar apoi ploieştenii au preluat frîiele partidei. Fatai s-a distrat cu nervii lui Rednic după ce a pus latul neglijent la un serviciu de manual al lui Băjenaru (20), el încheind tot cu o ratare o primă repriză dominată vizual de oaspeţi.
Astra nu e Mioveni, ultima echipă care s-a întors cu puncte de la Mediaş, iar Pustai s-a temut că va pierde şi punctul pe care l-a avut din oficiu la start. Gaz Metan s-a apărat precaut şi a încercat să profite de fiecare fază fixă. Dintr-un aut, Vitinho a plasat mingea cu capul, dar Lung a respins salutar (52). Rednic a căutat suflu proaspăt de pe bancă, dar efectul a fost nul. Fatai a fost blocat regulamentar de Pleşca (78), iar fiola de energie a oaspeţilor s-a epuizat. Nici Gaz Metan nu a mai găsit resurse pentru un gol izbăvitor, iar Rednic a plecat neînvins după trei ani de absenţă din Liga 1.
"Am încercat să jucăm economicos, mai mult pe Roman şi pe devierile lui. Am încercat să obţinem cît mai multe faze fixe, pentru că era capitolul la care Astra era deficitară. Orice punct contează" (Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan)
"Sînt mulţumit de atitudinea jucătorilor, am controlat jocul în prima repriză, din păcate nu am reuşit să înscriem. Mi-era dor de fotbalul românesc, m-am simţit bine pe bancă" (Mircea Rednic, antrenor Astra)
110 zile au trecut de la ultima victorie a lui Gaz Metan pe teren propriu, 3-1 cu Ceahlăul pe 12 decembrie 2011
INBOX
- Accidentat în meciul de Cupă cu Dinamo (0-1), fundaşul Zarko Markovici a efectuat ieri un RMN care a relevat doar o uşoară inflamaţie a muşchilor inghinali, nu o ruptură cum s-a crezut iniţial.
- Ambii fundaşi centrali ai Mediaşului, Frăsinescu şi Florin Lazăr, au primit ieri un cartonaş galben şi vor fi suspendaţi pentru jocul de vineri, de la Tg. Mureş.
- Pustai a fost nevoit să-l schimbe pe algerianul Tahar după 26 de minute. "El a căzut fizic, nu mai putea să alerge. Bawab e la fel, la 40 la sută din capacitate, Vitinho la 60 la sută", a explicat Pustai.
- În minutul 78, Colţescu a apreciat corect duelul din careu dintre Fatai şi Pleşca, neacordînd penalty, deşi iniţial fluierase extrem de decis. Reluările TV au arătat că intervenţia lui Pleşca a fost la minge, el atingînd primul balonul.
{{text}}