Fundaşul Srdjan Luchin crede că rapidiştii au criticat degeaba partida de duminică seară, Rapid - Dinamo 0-0, judecînd prea aspru prestaţia dinamoviştilor, pe care i-au acuzat i că nu au trecut centrul terenului şi că au venit în Giuleşti să se apere.
Citeşte şi: Rui Duarte i-a luat peste picior pe "cîini": ”Dinamo a venit doar ca să apară la derby”
Dan Alexa rîde de Dinamo: "A fost o singură echipă pe teren, ei s-au apărat pe două linii"
"Pentru noi e un punct cîştigat. Vom vedea la final cît de mult va conta. Noi am încercat să-i păcălim pe cei de la CFR şi ne-am păcălit pe noi de fapt. Dacă CFR bate Vasluiul e greu să-i mai prindă cineva.
Am simţit că a fost chiar un derby cu Rapid, datorită amosferei din tribune, chiar dacă spectacolul a lipsit. Noi suferim în faza ofensivă de cîteva jocuri, am intrat într-un con de umbră, trebuie să strîngem rîndurile, avem neapărat nevoie de o victorie pentru a ieşi din starea asta.
Înţeleg că rapidiştii sînt frustraţi, poate aşa eram şi noi după 0-0 acasă şi meciul care a fost. La fel puteam comenta şi noi după meciul tur, cînd ei au avut un eliminat şi ei s-au apărat o repriză. Noi nu am făcut atunci declaraţii de genul ăsta. Aşa e fotbalul, la cîte ocazii au avut puteau să înscrie şi nu mai comentau atît.
Spectacolul a lipsit şi asa i-a nemulţumit oarecum pe cei din lumea fotbalului şi mai ales pe suporteri. Dacă se va juca finala Cupei în aceeaşi formulă cu siguranţă nu va mai fi acelaşi meci, niciunul nu seamănă cu altul. La fel cum Steaua speră la titlu cu siguranţă că şi Rapidul vrea să ia capmionatul, doar fac declaraţii să adoarmă lumea dar şi ei se vor bate până la ultima etapă şi vor juca la victorie fiecare meci", declarat Luchin la Dolce Sport.
Căpitanul Marius Niculae a vorbit şi el despre partida din Giuleşti: "Noi ne doream victoria pentru a ne menţine în lupta pentru primul loc, dar avînd în vedere că am jucat în deplasare sîntem mulţumiţi şi cu un punct. A fost un joc care pe plan defensiv s-a jucat bine, în schimb pe plan ofensiv nu am contat deloc. Ambelor echipe le era frică să nu piardă acest joc, mai ales că veneam după rezultate nu prea bune în campionat. Ne-am anihilat reciproc, ambele echipe s-au baricadat în apărare pentru a nu primi gol şi s-a jucat la ce-o ieşi. Dacă nu am fi existat pe teren înseamna că ei ar fi cîştigat. Egalul nu mulţumeşte pe nimeni, dar ne mai dă speranţe.
Am mai avut cîteva tentative de a şuta, dar nu am contat pe plan ofensiv, sperăm ca în meciurile următoare să recuperăm punctele pierdute. Trăim un campionat nebun şi orice e posibil, cum a luat Rapidul bătaie trei meciuri consecutive, cum noi în 4 meciuri am luat 2 puncte, aşa şi celelalte echipe mai pot pierde puncte".
{{text}}