Liga Campionilor

Frica de Leo » Toţi jucătorii de la AC Milan se tem de prestaţia argentinianului în returul de azi din Liga Campionilor

+2 Foto
Despre Messi, Ibrahimovici spune: "E 100% talent" // Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Toată lumea se ascunde de taifunul Messi. El e garanţia succesului Barcei, care vizează azi a 5-a semifinală consecutivă de Ligă.

Încă un pas şi Messi are 50 de goluri în Champions. Dacă înscrie astăzi, ar fi 13 numai în acest sezon, devenind cel mai bun marcator într-un an de Ligă. Şi dacă mai adaugă unul, egalează şi recordul all-time al lui Altafini (Milan, 1962-1963), pe care nu l-a egalat nimeni de fix 49 de ani.

Şi, aproape sigur, o va face, spune statistica: în ultimele trei ediţii CL, a punctat în cel puţin una dintre manşe în "sferturi". Iar în turul de pe "San Siro" nu a marcat.

Leo îi sperie pe toţi cu ascensiunea sa fulgerătoare, cu mult înaintea timpului. "Jucătorii se dezvoltă şi ajung la maturitate după 25 de ani. I-am văzut pe Cristiano Ronaldo, pe Rooney şi pe alţii. Dar Messi nici nu a ajuns la această vîrstă", spune Alex Ferguson, managerul lui Man. United culminînd: "Mă îngrozesc cînd mă gîndesc ce s-ar putea întîmpla cu Messi. Nu are decît 24 de ani!". 24 de ani şi 18 trofee cu Barcelona. Plus 3 Baloane de Aur la rînd.

Argentinianul este gata să-i mai califice o dată pe catalani în semifinale. Ar fi a cincea oară consecutiv. Şi a 6-a în ultimele 7 sezoane. Cu trei finale, toate cîştigate.

"Împreună" contra "diavolilor"
Fanii Barcei au pregătit o coregrafie specială: 22.000 de tăbliţe vor forma mesajul "Sempre Junts!" (Întotdeauna împreună, foto) pe un fundal blaugrana care va acoperi 3 etaje ale tribunei (foto 2). Fanii milanezi vor veni îmbrăcaţi în tricouri roşii pe care va scrie: BARCELONA, 3 APRILIE 2012 (pe faţă) şi "Vom fi o echipă de diavoli. Roşii ca focul, negri ca teama pe care le-o vom inocula adversarilor" (pe spate). Şi la finala din 1989, împotriva Stelei, suporterii rossoneri au purtat tricouri roşii.

"Cînd joci cu Barcelona, există momente în timpul meciului cînd suferinţa e inevitabilă" (Massimiliano Allegri, antrenor Milan)

50 de partide atinge Guardiola astăzi în Ligă pe banca Barcei: 30 de victorii şi 116 goluri marcate (medie de 2,36 pe meci)

15 meciuri consecutive fără eşec are Barcelona în Champions; ultima înfrîngere, 1-2 cu Arsenal, pe 16.02.2011

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.