Antrenor în Emirate, la Al Nasr Dubai, Walter Zenga a fost intervievat de cotidianul ”La Gazzetta dello Sport”. Fostul mare portar italian a povestit lucruri neştiute din cariera sa, de pe teren şi de pe bancă. Trei dintre dezvăluiri au privit perioada în care a lucrat în România.
FC Naţional (2002-2004): ”Era prima zi. M-am dus la jucători. «Vorbeşte cineva italiana?», i-am întrebat. Linişte. «Vorbeşte cineva engleza?». Linişte. Căpitanul, Caramarin, echipa, toţi se uitau la mine ca la un OZN. I-am zis lui Dan Petrescu, care-mi era secund: «Să mergem pe teren. Sper ca Dumnezeu să fie bun cu mine». Două ore am lucrat dur, dar bine. La final, Caramarin a venit la mine şi mi-a mulţumit într-un amestec perfect de italiană şi engleză: «Aici toţi sîntem poligloţi, dar mai întîi am dorit să verificăm cum stă situaţia»”.
Steaua (2004-2005): ”În «16»-imile Cupei UEFA am picat cu Valencia lui Ranieri, mare echipă. Pe Mestalla am pierdut cu 2-0. «Ce să inventez acum, să le zic băieţilor?», mă gîndeam în drumul spre vestiare. Am găsit. «Băieţi, de mîine ne vom antrena la penaltyuri, simt că aşa se va termina». Am vorbit cu aşa convingere că toţi au crezut. Finalul: am învins cu 2-0, s-a ajuns la penaltyuri, Di Vaio a ratat, iar noi ne-am calificat. În acea noapte la Bucureşti nimeni nu a dormit”.
Dinamo (2007): ”Un club cu 5 conducători în permanent conflict între ei. Situaţia era complexă. După patru luni m-au chemat pentru a mă demite, iar eu le-am spus: «Sînt dat afară? Sînteţi siguri?». Răspunsul a fost da. «Ei bine, dacă tot sînt concediat, să vă explic de ce acest club nu poate merge aşa înainte». Două ore de raport detaliat, după care nu mai scăpam deoarece ei nu voiau să mă mai demită: «Ne-ai oferit o imagine foarte clară, nu te putem lăsa să pleci aşa, ne-ai lăsat tablou...»”.
”Pe la toate cluburile unde am antrenat am pus o clauză ca, în cazul în care mă cheamă Inter, să pot pleca imediat, fără nici o piedică”
Walter Zenga, antrenor Al Nasr Dubai
{{text}}