Deşi a admis superioritatea adversarilor, antrenorul Allegri susţine că lovitura de la 11 metri dinaintea pauzei nu a existat: ”Antonini a greşit primul, l-a completat!”
Milan tună şi fulgeră după eliminarea din "sferturile" Ligii, 1-3 în returul cu Barcelona. Se agaţă de al doilea penalty dictat împotriva campioanei Italiei, construindu-şi un mic alibi pentru eşec.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
"Barca a primit cadou două lovituri de la 11 metri. Primul i l-am făcut noi, însă celălalt l-a primit gratuit de la arbitru", s-a plîns Allegri. Antrenorul rossonero a recunoscut totuşi superioritatea blaugrana: "Am realizat că diferenţa faţă de Barcelona nu mai e atît de mare. Am crescut faţă de anul trecut". Şi Nesta acuză decizia olandezului Kuipers: "L-am tras pe Busquets de tricou după ce Puyol m-a oprit, făcînd blocaj, nici nu se uita la minge. Arbitrul a dat penalty înainte să se bată cornerul". "Trebuia să-i avertizeze pe cei care se trăgeau în careu, nu să fluiere", l-a susţinut Seedorf. "A fost şi-un fault la Abate! Catalanii erau cei mai surprinşi ", declară Abbiati.
"Îl înţeleg pe Mourinho"
Ibrahimovici a pus tunurile pe fosta sa echipă: "Nu pricep ce-a gîndit arbitrul, însă îl înţeleg pe Mourinho. Are dreptate să se înfurie mereu pe Camp Nou, nu se poate cîştiga aici". Ecoul s-a auzit imediat la Madrid. "Am învăţat o regulă nouă: penaltyul fluierat cînd jocul e oprit. Văzînd meciul am priceput cine va cuceri Liga", a spus pe Twitter purtătorul de cuvînt al lui Mourinho.
"Eu am fost învăţat de mic copil că dacă ţii adversarul de tricou în careu e penalty. Prefer să vorbesc în teren şi acolo am dominat net" (Pep Guardiola, antrenor Barcelona)
21-3 a fost raportul şuturilor la poartă în meciul Barcelona - Milan. Italienii au cadrat doar unu, golul lui Nocerino
{{text}}