Liga Campionilor

VIDEO Se ştiu semifinalele Ligii Campionilor: Bayern - Real şi Chelsea - Barcelona

+2 Foto
Cristiano Ronaldo celebrează un gol împotriva lui Apoel *foto: reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Trupa lui Di Matteo a condus cu 1-0, a avut un om în plus mai bine de o repriză, dar a tremurat pe final pentru calificare. Londonezii se vor bate pentru marea finală cu Barca.

"Vulturii" s-au năpustit din start, cu tupeu, spre careul londonez. Agitaţie degeaba însă. La fel ca în tur, a deschis scorul echipa mai pragmatică. Ashley Cole a scos un penalty, la duelul din careu cu Javi Garcia, şi Lampard l-a executat, la colţ, pe Artur. Apoi, Torres a dat copy-paste fazei golului de pe "da Luz", doar că n-a reuşit assistul la Kalou. Benfica s-a înfuriat, dar Terry a salvat de pe linia porţii, refuzîndu-i egalarea lui Cardozo! Maxi Pereira a exagerat! Şi-a făcut rost de două cartonaşe şi a compromis situaţia. Handicap şi-n teren, şi pe tabelă la pauză.

Dar Benfica n-a renunţat. Şi au continuat ratările, Cardozo, Aimar, dar mai ales Ramires. Din 2 metri, singur cu toată poarta, brazilianul a luftat uluitor! Apoi, şi Torres a şutat la un fir de bară. Cu un om în minus, Jesus mai spera la minuni. Javi Garcia a încercat să schimbe norocul şi a reparat eroarea de la 11 metri. A egalat cu capul, dar insuficient: Nelson a trimis lobul pe lîngă vinclu! Iar chiar un conaţional, Raul Meireles, avea să-i ”pedepsească” pe lusitani în prelungiri, cu o execuţie la ”păianjen”. 2-1, norocul a rămas albastru şi trupa lui Di Matteo aşteaptă Barca pe "Stamford Bridge"!

Gazeta le cere scuze cititorilor pentru eroarea din ziarul de azi

CHELSEA - Benfica 2-1, în tur 1-0

(Lampard 20-pen. VIDEO , Meireles 90+2 / J. Garcia 85 VIDEO)

CHELSEA: P. Cech - Ivanovici, David Luiz, Terry (59 G. Cahill), Ashley Cole - Obi Mikel, Lampard - Ramires, Mata (79 Raul Meireles), S. Kalou - F. Torres (59 G. Cahill). Antr: R. Di Matteo

BENFICA: Artur - Maxi Pereira, Javi Garcia, Emerson, Capdevila - Witsel, Matici, Bruno Cesar (72 M. Rodrigo) - Aimar, Oscar Cardozo (57 Nelson Oliveira), Gaitan (61 Yannick Djalo). Antr: J. Jesus
Eliminat: Maxi Pereira (40 VIDEO)
A arbitrat Damir Skomina (Slovenia)

Ciprioţii, "dublă" la Madrid!

După ce n-a existat în ofensivă în tur, Apoel a atacat la Madrid. Ibericii s-au distanţat înainte de pauză (Cristiano şi Kaka, superbă execuţie de la 25 de metri), apoi oaspeţii au surprins: Manduca (67) şi Solari (82, penalty) l-au învins pe Casillas, la 2-0 şi 4-1. Splendidele execuţii ale lui Ronaldo, Callejon şi Di Maria din ultimul sfert de oră i-au liniştit însă. Fostul portar rapidist Pardo a fost doar spectator.

În semifinale, programate pe 17/18 şi 24/25 aprilie, se vor întîlni Bayern - Real Madrid şi Chelsea - Barcelona.

REAL MADRID - Apoel 5-2, în tur 3-0

(C. Ronaldo 26 VIDEO, 76 VIDEO, Kaka 37 VIDEO, Callejon 80 VIDEO, Di Maria 84 VIDEO / Manduca 67 VIDEO, E. Solari pen. 82 VIDEO)

REAL: Casillas - Sergio Ramos, Varane, Pepe, Marcelo (46 Callejon) - Sahin, Granero (65 Albiol) - Hamit Altintop, R. Kaka, Cr. Ronaldo - Higuain (54 Di Maria). Antr: J. Mourinho

APOEL: Pardo - C. Kaka, Boaventura, Paolo Jorge, Poursaitidis - Marcinho, Helio Pinto (78 Satsias), Nuno Morais, Charalambidis - Ailton (70 E. Solari), Manduca (68 Adorno). Antr: I. Jovanovici
A arbitrat Gianluca Rocchi (Italia)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.