- Katia, ai mai făcut şi alt sport în afară de handbal?
- Nu, doar handbal. M-a atras pentru că e un sport de echipă.
- De la început ai jucat pivot?
- Da, întotdeauna am fost pivot. Îl urăsc pe antrenorul care m-a pus să joc acest post de la început (rîde). M-am săturat să încasez pumni, coate şi să fac colecţie de vînătăi pe semicerc.
- Dacă ţi s-ar propune să abandonezi handbalul pentru a deveni model, ai accepta?
- Nu, în nici un caz! Dieta nu e pentru mine.
- Eşti superstiţioasă?
- Nu, nu am superstiţii. Poate doar aceea că nu fac poze înainte de meciuri.
- Tricoul cu numărul 19. De ce 19?
- Am primit acest număr la "naţionala" Rusiei şi mi-a purtat noroc. Apoi l-am avut şi la Zvezda. Am fost foarte bucuroasă cînd am aflat că la Oltchim o să port acelaşi număr 19.
- Eşti singură la părinţi sau mai ai fraţi?
- Din păcate, nu mai am. Mi-aş fi dorit o soră sau un frate, dar nu a depins de mine.
- Care sînt cele mai bune prietene ale tale?
- În Rusia, cele mai bune prietene ale mele sînt Elena Polenova şi Ana Sen. Sînt ca două surori pentru mine. Ele ştiu totul despre viaţa mea, la fel şi eu despre a lor. Şi cu franţuzoaica Allison Pineau mă înţeleg excelent. Am o mulţime de amintiri plăcute cu aceste fete.
- Cum te-ai descrie în cîteva cuvinte?
- Nu pot. Am un caracter complex. Starea mea se poate schimba de la o oră la alta.
- Cînd ai plîns ultima dată?
- Nu-mi aduc aminte! Plîng foarte rar, sînt o persoană puternică. Nu ştiu ce trebuie să se întîmple ca să plîng.
- Te-ai gîndit să te căsătoreşti în curînd?
- Nu, pentru că încă nu m-a cerut nimeni. Acum nici nu mai am prieten!
- Care e oraşul tău favorit?
- Ooo, Moscova. E cel mai frumos oraş din lume! Dacă ar fi însă să mă stabilesc undeva, aş face-o la Paris. Îmi plac oraşele mari, pline de viaţă, care nu dorm niciodată.
- La Vîlcea nu îţi place?
- Nu, e un oraş prea liniştit şi mă plictisesc. Am venit însă să joc handbal şi Oltchim e o echipă grozavă. Fetele sînt, şi ele, tare de treabă.
- Cît petreci în faţa oglinzii?
- Depinde de moment. Mă pot farda şi în 5 minute, dar şi în 30.
- Cum te descurci cu limba română?
- Învăţ, fac progrese. Fetele mă ajută foarte mult. Nu mi se pare foarte greu.
{{text}}