Adina Meiroşu spune că vîlcencele cred în şansa lor şi că vor da totul pe teren pentru a juca finala.
Campioana României pleacă azi spre Ungaria. Va zbura de la Bucureşti la Budapesta şi de acolo cu autocarul spre Veszprem. La ora 18:30, vîlcencele au programat antrenamentul oficial în Veszprem Arena. Optimismul în tabăra "galacticelor" e rezervat.
"Am bătut la patru goluri diferenţă, dar la un asemenea nivel nu poţi spune niciodată că eşti calificat. Sîntem conştiente că ne aşteaptă un meci foarte greu, că va fi o mare presiune pe noi, dar eu sînt convinsă că vom trece peste asta. Nu e primul meci important pe care-l disputăm sub presiune", spune Adina Meiroşu.
"Păcat de graba din tur"
Vîlcencele au văzut fiecare de cîte 3-4 ori meciul tur în care Gyorul a defilat în prima parte, dar a fost îngenuncheată imediat după pauză. "Acum, judecînd la rece, îmi pare rău că nu am bătut măcar la şase goluri, hai şi cinci diferenţă. Au fost momente însă în care, cuprinse de euforie, luate de val, ne-am grăbit şi am pierdut mingi uşoare", subliniază Adina.
Interul stînga crede că Oltchimul trebuie să facă la Veszprem mult mai puţine greşeli în atac, iar în apărare fetele să fie mult mai atente. "Amorim ne-a dat prea multe goluri în tur. La antrenamente am convenit că Loke, Amorim şi Gorbicz sînt principalele pericole, dar în prima repriză le-am lăsat mult prea libere. Acum ştim ce avem de făcut şi eu sper să ne apărăm mai bine".
"Noi am stat, ele au dat pumni!"
Adina crede că ea şi coechipierele sale trebuie să fie şi mai dure în apărare. "La Vîlcea noi am stat şi am încasat pumni. Trebuie să fim mai rele. Oricum, nu ne vom duce acolo ca mielul la tăiere. Sînt convinsă că şi ele ne-au luat un pic frica şi ne vor respecta mai mult", a încheiat Adina Meiroşu.
Amorim: "La Vîlcea ne-am pierdut capul!"
Golgeterul meciului tur, de la Rm. Vîlcea, brazilianca Eduarda Amorim crede că Gyor se va califica în finala Ligii Campionilor. "Echipa are probleme după meciul tur, dar umăr lîngă umăr trebuie să luptăm pentru e ne realiza obiectivul. Am fost dezamăgite, am ajuns într-o situaţie complicată, dar şansa este în mîinile noastre", a declarat Amorim. Despre meciul tur, jucătoarea de 1,86 metri a spus. "În prima parte am jucat foarte bine şi cînd am ajuns la patru goluri ne-am gîndit că ar fi bine să cîştigăm la o diferenţă cît mai mare. Ne-am pierdut însă capul, nu am mai fost concentrate şi parcă ne-am blocat".
Probleme în paradis
Karl Erik Bohn, tehnicianul norvegian al Gyorului, a fost aspru criticat după jocul de la Vîlcea de alţi tehnicieni maghiari pentru tactica aleasă la Vîlcea. Lui Bohn i se reproşează între altele că a cerut time-out prea tîrziu, în repriza a doua, cînd Oltchimul revenise deja de la 13-18 la 21-19, dar şi că a schimbat-o prea tîrziu pe portarul Katrine Lunde Haraldsen. De altfel, Bohn va părăsi Gyorul la finalul sezonului, urmînd să fie înlocuit cu Martin Ambros, tehnicianul de la Itxako Estella. Ambros a semnat deja contractul cu campioana Ungariei din decembrie 2011.
315 suporteri vor însoţi Oltchimul la meciul de la Veszprem. A fost numărul maxim de bilete oferit de unguri
52 la sută a fost procentajul acţiunilor reuşite de către Oltchim în meciul tur. Gyor a avut doar 46 la sută
7 goluri din şapte contraatacuri a reuşit Oltchim la Vîlcea. Gyorul a avut doar trei reuşite din şase
9 goluri din 12 acţiuni a avut Vîlcea de pe extreme. Unguroaicele au marcat doar două din opt posibilităţi
{{text}}