Petre Berbecaru, preşedintele clubului Oltchim, a vorbit despre meciul retur din semifinalele Ligii Campionilor, din deplasare, cu Gyor. După victoria de senzaţie de la Rm.Vîlcea (35-31), elevele lui Radu Voina vor juca mîine, la Veszprem, partida decisivă pentru accederea în finală.
“Îmi doresc un meci oricum, dar să fie cu calificare. Că este trăit la maxim sau nu, important este să se încheie cu o calificare în finală. Ar fi o mare dorinţă a pasionaţilor de handbal din România şi a jucatoarelor Oltchimului pentru că ar putea spune că şi-au realizat obiectivul. Bineînţeles, asta nu înseamnă că se vor da la o parte în finală", a declarat Petre Berbecaru, la Radio Sport Total FM.
Veste bună pentru Voina
Petre Berbecaru a declarat că starea de sănătate a Marijei Jovanovici s-a îmbunătăţit şi că aceasta face parte din echipa de 16 jucătoare. “Din punct de vedere medical avem o veste bunicică, Marija Jovanovic va face parte din «16-le» de start. Ea s-a antrenat cu echipa la ultimele două sesiuni, îşi doreşte să ajute foarte mult echipa şi trece peste durerile inerente accidentarii suferite in meciul din Buducnost", a adăugat preşedintele Oltchimului.
Galerie numeroasă
Petre Berbecaru a dezvăluit şi numărul de suporteri care vor face deplasarea la Veszprem pentru a le încuraja pe fete. "Noi pînă la urmă am benficiat de 320 de locuri din partea gazdelor care sînt toate cumpărate. Sînt deja în drum spre Ungaria 3 autocare, iar mulţi vin cu maşinile personale”, a explicat Berbecaru.
{{text}}