Alături de fostul atacant al Craiovei, I. Dumitrescu, Falemi, Craioveanu, Crăciunescu, MM Stoica şi Dinu Gheorghe formează deja scheletul unei imaginare echipe, cu tot cu staff, care s-ar putea bate la campionat. Un "11" ipotetic al comentatorilor TV din media românească, proveniţi din foşti jucători, ar fi gata oricînd să-şi înfrunte colegii de peste hotare
Completată recent cu Sorin Cîrţu, trupa analiştilor de la DigiSport proveniţi din foşti jucători tinde să devină una redutabilă chiar pe terenurile Ligii 1, dacă echipa de acum ar reîmbrăca tricourile şi s-ar pune iar pe treabă, ca în vremurile de glorie. Lîngă oltean stau deja Ilie Dumitrescu, Falemi şi Craioveanu, băieţii ar avea în spate o conducere-beton, prin cuplul MM Stoica - Dinu Gheorghe, plus şeful arbitrilor, Ion Crăciunescu! Adică un staff cu care ar putea trage lejer la titlu!
16.000 de euro pe lună pentru grei
În peisajul media, postul TV care deţine drepturile pentru L1 are, din acest punct de vedere, echipa cea mai numeroasă. Şi cu titluri grele în spate: 9 campionate interne, 8 Cupe ale României şi 3 trofee de golgeter. O formaţie care, lunar, îi costă pe cei de la Digi circa 16.000 de euro, luînd în calcul contractele semnate de greii coborîţi la pupitru din iarbă sau din birourile primei divizii. Ultimul venit, Cîrţu, va încasa 1.500 de euro pe lună.
DolceSport completează tabloul cu patrulaterul Panduru - V. Moldovan - Miu - R. Lucescu, ultimul fiind expertul pentru Liga Campionilor. Şi ei plusează cu performanţe notabile în carieră: 6 titluri în România, 2 Cupe şi 3 succese în campionate externe (Elveţia, Franţa, Portugalia). Preţul lor ca şi consultanţi? Circa 11.000 de euro lunar. Luîndu-i în calcul şi pe Ad. Matei, Cr. Munteanu (sportro), Niţă (GSP TV) şi Cornel Dinu (pînă nu demult invitat permanent la TVR), ar rezulta un "11" interesant, cu oameni proveniţi din generaţii diferite, dar pe care un exerciţiu de imaginaţie îi plasează într-o echipă redutabilă a specialiştilor de azi de pe micile ecrane ale televiziunilor sportive.
Afară, spuma e la SkySport
Unde ar sta în comparaţie cu un adversar similar de peste hotare? Afară, staruri precum Gary Neville, Shearer, Vialli, Lizarazu sau Rivera şi-au transferat şi ei notorietatea în studiourile TV sau în cabinele de transmisie. SkySport, în versiunile din Anglia, Italia şi Germania, ia caimacul, adunînd spuma comentatorilor-fotbalişti. Cu salarii pe măsură. Spre exemplu, cazurile lui Vialli (280.000 euro) şi Lizarazu (250.000 euro).
Top 5 contracte analişti TV
1. Mihai Stoica (Digi Sport) 6.000 euro*
2. R. Lucescu (Dolce Sport) 4.000 euro
3-5. Ilie Dumitrescu (Digi Sport) 3.000 euro
Dinu Gheorghe (Digi Sport) 3.000 euro
Basarab Panduru (Dolce Sport) 3.000 euro
* sumele reprezintă contracte lunare
600.000 de euro e suma cea mai mare pe care o încasează în Occident un fost jucător devenit în prezent analist TV: francezul Christophe Dugarry, ex-campion mondial şi european, lucrează pentru Canal Plus
Echipa analiştilor români
Cr. Munteanu (sport.ro) - Ad. Matei (sport.ro), Falemi (DigiSport), C. Dinu (TVR), Miu (DolceSport) - Niţă (GSP TV), Panduru (DolceSport), I. Dumitrescu (DigiSport) - Craioveanu (DigiSport), V. Moldovan (DolceSport), Cîrţu (DigiSport). Antrenor: R. Lucescu (DolceSport). Manager: Mihai Stoica (DigiSport). Preşedinte: Dinu Gheorghe (DigiSport)
Echipa analiştilor străini
Marcheggiani (SkySport Italia) - G. Neville (SkySport Anglia), Bergomi (SkySport Italia), Freund (SkySport Germania), Lizarazu (TF1) - Dugarry (Canal Plus), Rivera (RAI), Effenberg (SkySport Germania), Van Hanegem (Eredivisie TV) - Vialli (SkySport Italia), Shearer (SkySport Anglia). Antrenor: Van Basten (Eredivisie TV). Manager: Kiko (Cadena Ser Radio). Preşedinte: Franz Beckenbauer (SkySport Germania)
{{text}}