Liga 1

Deja tremură! » Stoichiţă a apărut stresat la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Sportul

Rocada Stoichiţă - Stan s-ar putea realiza în sens invers mai repede decît au "pariat" chiar şi agenţiile de pariuri, care au oferit cotă pentru demiterea lui "Lippi" imediat ce acesta fusese instalat // Fotomontaj: Lucian Alecu

Articol de Vlad Nedelea, Alin Grigore  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul are semnale că poate fi demis după prima înfrîngere şi a aflat că Ilie Stan e pregătit să revină pe bancă.

Mihai Stoichiţă bifează în seara asta abia al doilea meci la conducerea Stelei şi deja e stresat. Antrenorul are informaţii că-şi riscă postul contra Sportului Studenţesc, ca şi în rundele ce vor urma. Gigi Becali tot mai speră la unul dintre primele două locuri şi în nici un caz n-ar ierta ratarea accesului în Europa League, adică pierderea primelor cinci poziţii ale clasamentului, şi e gata să-l sacrifice şi pe Stoichiţă, pe care abia l-a adus. În locul lui ar reveni Ilie Stan, adică exact omul pe care "Lippi" l-a înlocuit!

Şomer de cînd a fost dat afară, "Iliesta" aşteaptă pasul greşit al Stelei şi apel de la Becali ca să se întoarcă. Tensiunea de care e înconjurat e vizibilă şi în comportamentul lui Stoichiţă. În general un tip calm, care-şi controlează bine emoţiile, tehnicianul a apărut ieri într-o conferinţă de presă şi a arătat extrem de stresat.

S-a mişcat încontinuu pe scaun, ca un tic, indiferent de felul în care decurgea discuţia. A fost dezorientat încă din start, fiindcă n-a avut un discurs de introducere, cum procedează de obicei antrenorii: "Puteţi să-mi adresaţi direct întrebări". A răspuns scurt de cîte ori a fost chestionat, continuînd să se agite singur pe scaun şi n-a glumit niciodată. Iar după cinci minute s-a ridicat şi a ieşit din sală. Pe lîngă presiunea legată de păstrarea postului în acest final de sezon, Stoichiţă mai are o grijă: azi va fi primit, la revenirea lui în Ghencea, de un public potrivnic. Suporterii au anunţat deja că au de gînd să-l conteste. E singurul subiect despre care "Lippi" a comentat mai liniştit: "Asta e, am mai trecut prin aşa ceva şi ultima oară cînd am antrenat-o pe Steaua, dar am plecat cu capul sus".

"Nu-i analizez, nu eu i-am adus!"
Stoichiţă a răspuns surprinzător atunci cînd a fost întrebat despre situaţia lui Geraldo, un fotbalist al cărui acord expiră după ultima etapă a campionatului: "Dacă mi se prelungeşte contractul şi din vară încolo, atunci o să-mi dau cu părerea. Dar aşa, nu! Eu am angajament pînă la finalul sezonului şi antrenez ce am găsit, e un lot pe care nu eu l-am făcut".

Nu marchează, dar "e un băiat extraordinar"
Antrenorul Stelei s-a referit ieri şi la Tatu, atacantul care n-a mai înscris în campionat din etapa a doua. "Eu sper să fie vorba doar despre ghinion în cazul lui. E un profesionist adevărat, după cum îl văd la antrenamente, şi are un caracter frumos, e un băiat extraordinar", a explicat Stoichiţă.

"Nu mă gîndesc la o diferenţă mare de scor, vreau măcar să cîştigăm. Cu 1-0, nu contează cu cît!" (Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua)

"Să fim atenţi la Sportul, o echipă lipsită de complexe şi care a progresat enorm faţă de turul campionatului!" (Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"CFR ni l-a suflat pe Sougou"

Gigi Becali a dezvăluit în emisiunea Contraatac, de la GSP TV, de ce Sougou n-a ajuns la Steaua în ciuda faptului că trupa din Ghencea l-a dorit: "În vara trecută, m-a sunat MM şi mi-a zis «Patroane, vezi că pe Sougou ni l-au suflat cei de la CFR!». L-am fi dorit şi noi, dar asta este". Sougou a marcat 6 goluri şi a oferit 10 pase de gol în tricoul ardelenilor în acest sezon, în timp ce Tatu a înscris doar de două ori şi n-a dat nici o pasă decisivă.

Matei s-a reaccidentat!
Fundaşul dreapta al Stelei s-a ales cu o nouă accidentare după ce se recuperase total în urma operaţiei de la ligamentele încrucişate, suferită în august anul trecut. Gabi Matei are o leziune musculară şi va avea nevoie de minimum două săptămîni pentru a reveni la antrenamentele normale. Cel mai probabil, Matei va putea juca în tricoul Stelei doar în ultimele 6 etape, care se vor disputa în perioada 2-20 mai.

"Walter, dă-mi banii înapoi pe Machado!"
După ce a aflat că atacantul pe care l-a cumpărat definitiv de la U Cluj a suferit o accidentare extrem de gravă, ruptură a ligamentelor încrucişate, Gigi Becali îl somează pe Florian Walter. "O să-i cer să-mi dea înapoi banii, pentru că m-a păcălit. Ştia că Machado are o accidentare mai veche şi, dacă e om de onoare, trebuie să-mi dea înapoi banii!", a spus Becali, care l-a oferit pe Dorinel Popa la schimb, plus 200.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.