Un fost mare fotbalist al Stelei, Adrian Ilie, a comentat modul în care tinerii fac faţă cu greu presiunii la care sînt supuşi de către Becali.
Citeşte şi: S-a schimbat moda » Steaua distruge cota fotbaliştilor!
"Dacă aş fi avut un patron ca Gigi Becali, atunci cînd am venit la doar 19 ani la Steaua, aş fi fost terminat! M-ar fi distrus psihic şi n-aş mai fi reuşit să am încredere în mine să fac ceea ce am făcut în tricoul Stelei", le-a spus Ilie celor din club chiar atunci cînd a activat ca manager la Steaua.
Adrian Ilie a evoluat în Ghencea în perioada 1993-1996, timp în care a cîştigat 6 trofee, a jucat de 3 ori consecutiv în grupele Champions League şi a marcat 28 de goluri în 85 de meciuri de campionat.
De-a lungul vremii, Gigi Becali a avut o serie de atacuri dure asupra jucătorilor care au trecut pe la Steaua, puţini fiind cei care au scăpat de gura patronului.
Citeşte mai jos o parte din declaraţiile făcute de Gigi Becali în legătură cu diverşi fotbalişti care au fost în Ghencea:
... despre Tibi Bălan, la meciul Steaua-FC Mioveni (1-0): "L-a scos pe Florin Costea care jucase bine şi l-a băgat pe Tibi Bălan. Pe băiatul ăsta nu ştiu dacă-l mai interesează fotbalul. Joacă numai în lehamite"
... despre Machado, la meciul Steaua-FC Mioveni (1-0): "Pe Machado l-am văzut acum prima dată, am jucat fără atacant, el n-a fost acolo, era din poveşti. Tatu nici el, iar Rusescu în bandă nu e locul lui acolo. A fost o aiureală"
... despre Chipciu, după amicalul cu Levski Sofia: "Am să vorbesc cu el personal să-i spun ca este un gest de vagabond. Dacă vrei să ajungi fotbalist, n-ai voie să faci aşa ceva. E un gest incalificabil, mai ales că era un meci amical! A făcut un gest de golan, de vagabond! Poate că are un comportament ascuns care ne va afecta. Acest gest mă pune foarte mult pe gînduri"
... despre Florentin Matei: "Hai să vedem dacă l-am scăpat prea uşor pe Florentin Matei. Cînd l-am luat pe Matei am zis că o să ajungă mare jucător, îi dădeam 35.000 de euro pe lună. Dacă asta ajunge fotbalist eu îmi tai capul. Nu s-a născut fotbalist, el s-a născut să jongleze mingea. Matei nu are nici forţă, nici viteză. Florentin Matei e moale, nu o sa ajungă fotbalist"
... despre fraţii Costea, după meciul Ceahlăul-Steaua (1-0): "Ăştia chiar sînt o glumă de jucători. Noi am avut doi măscărici în atac, nu doi jucători. Doi păcălici sînt ei, au ajuns de rîsul lumii. Cred că au uitat fotbalul, nu înţeleg. Dacă nici cu poarta goală nu o dai, la ce să te mai ţinem în echipă, chiar dacă te cheamă Florin sau Mihai Costea"
... despre Tătăruşanu, după meciul cu Twente: "Acum, Brandan o să plece, o să rămînă Tătăruşanu şi o să îl distrug. Nu va mai apăra niciodată la Steaua. Nu sînt supărat că a greşit, dar ce am auzit, că face el revoltă. Spune el că vrea să doarmă în patul lui? O să doarmă mult şi bine. Argăseală să îmi caute alt portar, rezervă pentru Stanca.”
{{text}}