Stranieri

VIDEO Gest surprinzător! Ştefan Radu a făcut salutul nazist către fanii laziali. Va fi amendat

Așa i-a salutat Ștefan Radu pe suporterii lui Lazio Roma

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 08 aprilie 2012

Ştefan Radu a fost protagonist în meciul cîştigat de Lazio, 3-1 cu Napoli. Însă nu doar datorită evoluţiei sale, ci şi pentru un gest cu totul neaşteptat făcut de fundaşul stînga român.

Vezi aici un rezumat al partidei.

În minutul 68, la scorul de 1-1, el a apărut în ofensivă şi a centrat ideal, iar Mauri a înscris, din ”foarfecă”. Foarte satisfăcut pentru reuşită, ex-dinamovistul s-a îndreptat la final spre un grup de suporteri laziali şi, printre diverse manifestări de bucurie, i-a salutat cu braţul drept ridicat. ”Un fel de salut roman”, a scris cotidianul local ”Il Messaggero”, însă gestul aminteşte mai mult de modul cum se salutau naziştii lui Hitler.
Radu a evoluat întreaga partidă.

"Ştefan Radu, care a copiat un gest făcut în urmă cu mai multe sezoane de Paolo Di Canio pe Olimpico, va fi mai mult ca sigur amendat de judecătorul sportiv Giampaolo Tosel în următoarele zile"
Agenţia calcionews24.com

* În 2006, căpitanul de atunci al lui Lazio, Paolo Di Canio, a fost suspendat pentru un meci şi amendat cu 10.000 euro în urma salutului nazist de la meciul cu Livorno. Pentru un salut asemănător, el fusese suspendat o etapă şi în urma partidei cu Juventus 1-1. De asemenea, a primit o amendă de 10.000 euro în martie 2005, pentru un gest similar contra Romei. Di Canio afirmase atunci că modalitatea de a-şi manifesta bucuria în teren nu are nici o legătură cu politica, dar Comisia de Disciplină a considerat că un salut în acest fel nu poate fi interpretat ca un element de bucurie.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.