Liga 1

VIDEO Platini joacă pe pile » Titular cu Petrolul, brazilianul a fost schimbat la pauză cu Dănciulescu

Platini (dreapta) a costat doar 10.000 de euro.

Articol de Cristian Zagaradniuc  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul a fost schimbat la pauză cu Dănciulescu, după o evoluţie ştearsă. Colegii jucătorului se amuză pe seama lui şi consideră că încă mai joacă la echipă pentru că este împins dinspre birourile şefilor.

Michel Platini, 28 de ani, a bifat cu Petrolul o nouă prezenţă fără nici o reuşită notabilă. Iar colegii săi acuză: "Încă mai joacă fiindcă are relaţii la şefi care-l cer în echipă. Sînt oameni în conducere şi-n anturajul lui Dinamo care vor să-l vadă pe teren, iar el, săracu', pare încă la nivelul de fotbal pe plajă la Rio! Şi mai are şi vreo 15.000 de euro pe lună". Principalii vizaţi de declaraţii sînt Ioan Becali şi Cristi Borcea, care au insistat în iarnă pentru aducerea brazilianului.

Totuşi, sud-americanul nu va mai prinde un loc de titular cu Ciobi antrenor, iar la vară se pregăteşte de plecare. Jucătorii fac haz de necaz: "De cînd a plecat Platini de la ŢSKA Sofia, bulgarii merg brici, bat pe linie, la zero, cîştigă titlul la pas. Noi? Are Chiajna 13 puncte luate în primăvară, Dinamo nici jumătate".

"Platini nu s-a integrat, însă nu-l putem învinovăţi pentru rezultatele echipei. Am făcut o greşeală că n-am început cu Dănciulescu. O să-l mai folosesc pe Platini dacă va fi nevoie de el" (Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo)

258 de minute a jucat Platini în 2012 în Liga 1 fără nici un gol sau o pasă decisivă. N-a punctat nici în cele două amicale din Antalya jucate


ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Testele fizice la control
Şefii au analizat în ultimele zile rezultatele testelor fizice pe care echipa le-a făcut în prima parte a lui 2012, iar concluzia este o mare enigmă, comparativ cu ceea ce se vede pe teren. De ce? "Rezultatele arată că pregătirea de iarnă nu a fost greşită. Oricum, şi dacă n-o făceau deloc jucătorii nu aveau voie să ia goluri precum cele luate cu Petrolul sau să-i bată Sportul cu jumătate de echipă de liga secundă, o parte de liga a treia şi cîţiva elevi!".

"Luchin aleargă ca bunică-miu!"
Ioan Becali i-a criticat pe jucătorii lui Dinamo după eşecul usturător cu Petrolul (1-3), tunurile fiind puse în special pe Srgian Luchin, cel care a fost ridiculizat de Boudjemaa la golul doi al prahovenilor. "Dinamo are un joc previzibil, atît de previzibil că în prima repriză puteam să dorm că nu pierdeam nimic! Nu există un jucător care să facă un dribling, un slalom. Luchin merge pe teren ca bunică-miu, de fapt toţi sînt lenţi!", a zis Becali la Dolce Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.