Liga 1

Victor Becali: "Nu ştiu ce îl recomandă pe Bonetti pentru a fi director tehnic. Aşa îl înlătură şi pe Cornel Dinu"

Victor Becali nu este mulţumit de decizia luată de oficialii dinamovişti

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 aprilie 2012

Victor Becali a comentat ultimele informaţii legate de noile schimbări de la clubul din Ştefan cel Mare. În urma rezultatelor din ultima perioadă, oficialii dinamovişti au hotărît să-l aducă alături de Liviu Ciobotariu, pe Dario Bonetti, în funcţia de director tehnic.

Citeşte şi: EXCLUSIV Bonetti, director tehnic lîngă Ciobotariu

Într-o intervenţie telefonică avută la GSP TV, în cadrul emisiunii Versus, Victor Becali a declarat că nu este de acord cu decizia luată de oficialii dinamovişti.

"Nu mi se pare cea mai bună soluţie. Dacă aş fi fost în locul lor aş fi găsit o altă variantă. Dinamo avea nevoie de o soluţie rapidă, clară. Starea asta de incertitudine înaintea unui meci de calificare nu e deloc benefică pentru echipă", a declarat Victor Becali la GSP TV.

"Este decizia lui Dinamo. Nu ştiu ce îl recomadă ca director tehnic. Prin aducerea lui Bonetti îl înlătură şi pe Cornel Dinu. Dacă a format echipa Zambiei, de ce nu a condus-o şi la Cupa Africii? Peste tot pe unde a antrenat, a fost dat afară. Din punctul meu de vedere, Ion Marin poate fi o soluţie. Îmi pare rău de Liviu, a făcut o treabă bună, trece printr-un moment foarte greu. Cel mai bine ar fi să rămînă unul dintre cei doi, nu cred că cei doi pot forma unu cuplu care să lucreze la Dinamo. Eu sunt adeptul antrenorilor români, nu al celor străini", a spus Victor Becali la gsptv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.