Liga 1

Iordănescu îl avertizează pe Stoichiţă: ”Cu Bicfalvi te cureţi la Galaţi!”

Stoichiţă ia în calcul să îl titularizeze pe Bicfalvi pe postul de fundaş dreapta în meciul cu Oţelul.

Articol de Vlad Nedelea   —  marți, 10 aprilie 2012

Iordănescu îl atenţionează pe Stoichiţă să nu joace cu improvizaţii şi împotriva Oţelului.

Inovaţia "Bicfalvi fundaş dreapta" a funcţionat contra Sportului, dar îi atrage totuşi critici lui Stoichiţă. "A mers acum, că adversarii n-au pus probleme, dar nu se poate juca aşa la Galaţi sau în alte partide dificile. Eric nu e fundaş lateral!", crede Anghel Iordănescu.

Stoichiţă a fost însă forţat să recurgă la improvizaţia surprinzătoare. El avea de gînd să-l folosească pe Iliev pe dreapta, dar bulgarul a refuzat. "Nu pot, sînt conştient că nu sînt în stare să mă descurc pe poziţia asta" a fost argumentul cu care Iliev l-a determinat pe antrenor să caute o altă soluţie. Şi aşa Stoichiţă l-a ales pe Bicfalvi. Bulgarul va juca din start contra Oţelului, sîmbătă seară, şi va fi utilizat ca stoper, întrucît Geraldo e suspendat. Pentru bandă, "Lippi" trebuie să fie iar inspirat: Martinovici, abia revenit după o accidentare, Gardoş sau din nou Bicfalvi.



"Bicfalvi e suficient de tehnic şi are o dinamică bună, mai bună ca a lui Geraldo, spre exemplu. Brazilianul e prea lent pentru un fundaş lateral" (Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.