Liga 1

VIDEO Ajutor de lux» Unul dintre ”secunzii” lui Bonetti e Birindelli, fost fundaş la Juventus timp de 11 ani

Dinamo e a doua aventură externă a lui Birindelli după cea din Zambia alături tot de Bonetti (foto: Alexandru Nicodim)

Articol de Constantin Popescu  —  Tuesday, 10 April 2012

O dată cu instalarea pe banca lui Dinamo, Dario Bonetti şi-a prezentat şi echipa cu care va colabora. Unul dintre ajutoarele sale este Alessandro Birindelli (37 de ani). Nimeni altul decît fostul cunoscut apărător dreapta al lui Juventus între 1997 şi 2008.

Vezi jos un video cu Birindelli în perioada Juventus.

Robust şi puternic, Birindelli a început fotbalul la Empoli, în 1992. Cu gloria avea să se întîlnească o dată cu trecerea la Juventus, unde a evoluat, printre alţii, alături de Zidane, Deschamps, Del Piero, Filippo Inzaghi, Peruzzi, Davids, Conte, apoi Nedved, Buffon, Ferrara, Thuram, Zambrotta, Trezeguet.

În tricoul ”Bătrînei Doamne” a cucerit şi trofeele carierei. În cele 11 sezoane a adunat 3 tiluri, 3 Supercupe şi o Cupa Intertoto. Totodată, a cedat două finale de Cupă şi, mai ales, două finale de Champions League. Ultima, în 2003, a fost pierdută la penalty-uri în faşa Milanului, 2-3, una dintre loviturile de departajare fiind transformată chiar de el. Tot în această perioadă, între 2002 şi 2004, a fost chemat în ”squadra azzura” (6 selecţii, nici un gol).

295 de meciuri (196 în campionat) a disputat Birindelli pentru Juventus, marcînd de 7 ori: cîte două goluri în campionat şi în Cupă, 3 în Liga Campionilor

Plecat de la Juventus din cauza vîrstei, avea 34 de ani, Birindelli a mai jucat un sezon la Pisa, apoi încă unul la Pescina Valle Giovenco. Din activitate s-a retras în iulie 2010.

Imediat ce a renunţat la cariera de fotbalist, Alessandro a devenit ”secundul” lui Bonetti la ”naţionala” Zambiei. Nu  arezistat decît pînă în februarie 2011, cînd a plecat din cauza unor neînţelegeri. Pe 19 septembrie trecut a preluat-o pe Pistoiese, din Serie D, dar a fost concediat la finele lunii următoare: echipa era ”lanternă roşie”.
Acum a acceptat propunerea vechiului său partener şi a venit la Dinamo.

”Birindelli a jucat în Champions League, are atîtea meciuri în serie A, are multă energie, ca şi ceilalţi membri ai staff-ului. este un fapt evident că putem ajuta foarte mult Dinamo. Au axistat şi pentru noi momente mai dificile, dar am trecut peste ele”
Dario Bonetti, nou antrenor Dinamo

Alessandro Birindelli este căsătorit cu Silvia. Împreună au doi copii, Samuele şi Matteo.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.