International   •   Stranieri   •   VASCO DA GAMA

Preşedintele lui Vasco întreţine confuzia în jurul "Briliantului" » ”Mutu? Nu-i pe listă”

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 12 aprilie 2012

Roberto Dinamite admite însă că atacantul Cesenei ”e un jucător cunoscut. L-am lua dacă ar fi posibil, dar mai întîi să-mi fie propus”

Încă de săptămîna trecută se vorbeşte despre un posibil transfer al lui Adrian Mutu de la Cesena la Vasco da Gama. Însă preşedintele clubului, Roberto Dinamite, pretinde că n-are habar. Recunoaşte că şi-a trimis directorul sportiv, pe Frank Assuncao, în Peninsulă: "Dar nu l-am autorizat să facă achiziţii. E acolo ca să caute sponsori, să supervizeze nişte jucători şi să mi-i propună: «Ăsta îţi place? Costă atît, ce zici, îl luăm?»".



"Despre Mutu", susţine Dinamite, "Assuncao nu mi-a vorbit. Sigur, e vorba despre un jucător care nu mai are nevoie de prezentare. Dacă ar exista posibilitatea, l-am lua. Însă nu putem merge mai departe atîta vreme cît Assuncao nici nu mi l-a pomenit". Bossul lui Vasco nu exclude totuşi ca trimisul lui în Italia să aibă în intenţie să-i vorbească despre "Briliant": "Aştept nerăbdător telefonul lui".





1,8 milioane de euro anual e salariul lui Mutu la Cesena, conform contractului scadent în 2013



"Avem o ofertă importantă pentru Mutu din Brazilia. Vom discuta după Paşti şi vom vedea"

Ioan Becali, impresar

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.