Harry Greb, adversar în trei meciuri al românului Valeri Trîmbiţaş, alias Jimmy Darcy, a fost desemnat numărul unu al anilor '20 din secolul trecut.
În urmă cu o lună şi jumătate, jurnalistul Adrian Fetecău oferea Gazetei povestea fascinantă a unui boxer român care luptase în anii '20 la Madison Square Garden şi îl înfruntase pe celebrul Jack Dempsey. Pugilistul, pe numele său de american Jimmy Darcy, avusese însă în parcursul său apreciat şi trei confruntări strînse cu legendarul mijlociu Harry Greb.
Toate au fost pierdute la puncte de român, la capătul a cîte zece reprize, însă presa vremii subliniază că Greb nu s-a impus chiar atît de clar pe cît ar fi fost de aşteptat. Primele două meciuri au avut loc în 1921, pe 13 mai, respectiv 24 octombrie, iar al treilea pe 4 octombrie 1923. De fiecare dată, ziarele l-au lăudat pe Darcy, adică Valeri Trîmbiţaş.
Pe primul loc
Recent, pentru a-şi sărbători cei 90 de ani de existenţă, faimoasa revistă americană de box The Ring a alcătuit diverse topuri all-time, atît pe categorii de greutate, cît şi pe decade. Pentru anii 1922-1929, pe primul loc este desemnat tocmai Harry Greb, cel care fusese hărţuit serios de Jimmy Darcy.
Iată şi explicaţia specialistului Cliff Rold: "«Morişca umană» l-a învins pe Wilson pentru coroana la mijlocie, şi-a apărat-o cu succes în faţa lui Walker şi a pierdut titlul în faţa lui Flowers, cel care va deveni la rîndul său o legendă.
Greb i-a învins oficial pe Tunney, Loughran, Gibbons şi Slattery pe durata decadei şi a avut decizii neoficiale cu Flowers, Norfolk şi Rosebloom, majoritatea pe cînd era nu mai vedea deloc cu ochiul drept". Greb a avut în perioada respectivă bilanţul de 66-6-2, a deţinut titlul mondial între 1923 şi 1926, iar adversarii săi cei mai tari sînt amintiţi mai sus: Tommy Gibbons, Kid Norfolk, Gene Tunney, Tommy Loughran, Johnny Wilson, Tiger Flowers, Jimmy Slattery, Mickey Walker, Maxie Rosenbloom.
Moarte prematură
În 1925, pe 20 august, Greb a suferit un accident la cîţiva kilometri de New York, maşina sa răsturnîndu-se. Transportat la spitalul West Penn, a fost dignosticat cu două coaste fracturate, plus tăieturi şi hematoame pe spate şi piept. Un an mai tîrziu, la doar 32 ai săi, Harry Greb se stingea din viaţă la Atlantic City în urma complicaţiilor după o intervenţie chirurgicală la ochiul drept.
În topul decadei, pe locul 7 apare faimosul Jack Dempsey, cu care Jimmy Darcy a boxat o dată, pe 22 iulie 1922.
O carte despre Trîmbiţaşi
În 2007, descedenţii familiei Trîmbiţaş, au scos o carte despre istoria familiei, o colecţie de fapte fascinante şi statistici, o carte scrisă pentru a spune povestea generaţiilor anterioare. Un loc de cinste în carte îl ocupă Valeri Trîmbiţaş, primul boxer român care a luptat în Madison Square Garden din New York, pugilistul care nu a putut fi pus la podea de legendarii Harry Greb şi Jack Dempsey.
Topul anilor '20
1. Harry Greb - categoria mijlocie
2. Benny Leonard - categoria semiuşoară
3. Gene Tunney - categoria semigrea
4. Mickey Walker - categoria uşoară
5. Pancho Villa - categoria muscă
6. Tommy Loughran - categoria semigrea
7. Jack Dempsey - categoria grea
8. Bud Taylor - categoria cocoş
9. Tony Canzoneri - categoria cocoş
10. Tiger Flowers - categoria mijlocie
{{text}}