Liga 1

A plecat, şi-a luat banii şi a început atacul » Ciobi: "Au transferat doar ce au vrut ei!"

Ciobi şi-a dat acceptul doar pentru transferurile lui Strătilă şi Curtean.

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ciobotariu explică decăderea echipei din retur şi-i arată cu degetul pe şefi: "Nu mi-au adus un fundaş stînga, dar au adus alţi jucători pe care nu i-am dorit".

Dinamo a defilat în turul campionatului, însă a căzut complet în retur cu Liviu Ciobotariu pe bancă. Antrenorul de 41 de ani a explicat motivele evoluţiei slabe din sezonul de primăvară şi i-a atacat pe acţionari.

"Cînd am preluat echipa, Bălgrădean era al patrulea portar, Rus pur şi simplu nu exista, Dănciulescu nu juca, iar de Marius Niculae voiau să scape. M-am opus plecării lui Diabate în iarnă pentru că nu am vrut să dau peste cap tot angrenajul defensiv, dar la insistenţele domnului Badea am acceptat. Dinamo a încasat 500.000 de euro pentru un jucător care stătea în tribună pînă să vin eu! Am cerut un fundaş stînga consacrat din România sau din străinătate, însă nu a fost adus. De fapt, nu au fost achiziţionaţi nici un fotbalist pe care mi l-am dorit!", a explicat Ciobotariu.

Şefii sînt dezamăgiţi de reacţia lui Ciobotariu: "Curios că declaraţiile sale au venit imediat după ce şi-a luat banii! Exista o clauză, conform căreia, cînd era pus un nou antrenor, Ciobotariu era obligat să revină la echipa a doua pe vechiul salariu, de 1.500 de euro. Dar am zis că a muncit, aşa că i-am achitat întreg contractul, pînă în iunie, în valoare de 5.000 de euro lunar!". Dintre cei sosiţi în iarnă, Ciobi şi-a dat acceptul doar pentru Strătilă şi Curtean! În afara acestora, au mai fost aduşi Platini, Tameş şi Cosmin Matei.

"S-a spus că Bonetti a debutat cu o victorie? Poate o calificare. Nu ştiu cum s-ar fi jucat la Mediaş dacă eu nu cîştigam în 10 oameni în partida tur!" (Liviu Ciobotariu, ex-antrenor Dinamo)

"Nu vreau să vorbesc despre trecut, nu critic pe nimeni. Ciobi şi-a făcut treaba într-un moment cînd mulţi nu ne dădeau şanse, a dus echipa într-un punct în care s-a întîmplat ceva" (Dragoş Săvulescu, preşedinte delegat Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Mister critică

Chiar dacă a salutat determinarea jucătorilor din partida de la Mediaş, Cornel Dinu încă este nemulţumit de aducerea lui Dario Bonetti la Dinamo, administratorul delegat fiind adeptul soluţiilor interne: Ion Marin sau Cornel Ţălnar. Mister a trimis "săgeţi" spre birourile din Ştefan cel Mare: "Nu se face lumină că ne-am calificat în finală. În fotbalul românesc e întuneric, iar la Dinamo sînt nişte nuanţe întunecate". (Cristian Verescu)

"Facem o «surpriză» şi batem la Chiajna" :)
George Ţucudean, intrat la pauză cu Mediaş şi schimbat în minutul 83 de Bonetti, nu e supărat pe decizia antrenorului. Atacantul e supărat că nu a primit şanse de la Ciobotariu: "Nu am fost surprins că am fost schimbat de domnul Bonetti, a fost o decizie tactică, nu sînt supărat. Sper să am mai multe şanse să joc acum... Poate şi cu Ciobotariu dădeam mai multe goluri dacă evoluam mai mult!". Fotbalistul de 21 de ani a glumit pe seama partidei de la Chiajna: "Sper să producem o «surpriză» şi să batem la Chiajna". :)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.