Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - VOINŢA SIBIU, DUMINICĂ, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Meci cu dublă miză » O victorie cu Sibiu ar urca Rapid pe locul 3 în Liga 1

Rapid joacă cu Voința Sibiu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 15 aprilie 2012

Rapid întîlneşte în această seară, pe teren propriu, pe Voinţa Sibiu (21:30, DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO şi M.GSP.RO), într-un meci la finalul căruia elevii lui Răzvan Lucescu pot urca pe treapta a treia a podiumului din Liga 1.

După victoria categorică din deplasarea de pe terenul liderului din campionat (5-0), cu CFR Cluj, dar şi după calificarea în finala Cupei României, Rapid poate continua seria rezultatelor pozitive. Un succes în faţa propriilor suporteri, cu Voinţa Sibiu, ar duce formaţia din Giuleşti pe locul trei, la un punct sub ocupanta poziţiei secunde, Steaua.

Citeşte şi: Răzvan se teme de meciul cu Voinţa » Iată de ce!

Nu se predă uşor

Deşi pare o victimă sigură în faţa rapidiştilor, Voinţa Sibiu, formaţie care etapa trecută a învins pe FC Vaslui, cu 3-0, este decisă să-şi vîndă scump pielea în faţa giuleştenilor. ”Un meci frumos într-o zi de sărbătoare. O să încercăm să scoate maxim din ce putem. Mergem cu moral şi încrezători. Va fi nevoie de muncă să scoatem un rezultat pozitiv. Jocul cu Vasluiul ne-a dat încredere în noi”, a declarat Iulian Popa, golgeterul echipei antrenate de Alexandru Pelici.


Serie de insuccese

O victorie cu Voinţa Sibiu ar putea încheia seria partidelor fără victorie de pe teren propriu, din campionat. Rapid nu a mai cîştigat  în faţa propriilor suporteri de mai bine de o lună de zile, de la succesul obţinut cu Petrolul Ploieşti, cu 2-0. De atunci, în cele trei confruntări jucate pe Giuleşti, rapidiştii au pierdut două partide şi au încheiat la egalitate, în derby-ul cu Dinamo.

Rezultate Rapid în ultimele 6 etape

Etapa 20, 11.03.2012: Rapid - Petrolul 2-0

Etapa 21, 16.03.2012: Concordia - Rapid 1-0

Etapa 22, 22.03.2012: Rapid - Ceahlăul 1-2

Etapa 23, 25.03.2012: FC Braşov - Rapid 1-0

Etapa 24, 01.04.2012: Rapid - Dinamo 0-0

Etapa 25, 07.04.2012: CFR Cluj - Rapid 0-5

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.