UPDATE Patronul Braşovului, Ioan Neculaie, a confirmat la Fotbal Club, pe Digi Sport, că Ionuţ Badea îl va înlocui pe Marius Şumudică: "Ionuţ Badea este noul antrenor. A jucat la noi, mie îmi place de el, e un antrenor foarte bun."
UPDATE// În urma unei discuţii avute cu cei din conducerea clubului, antrenorul lui FC Braşov şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă. "Am ajuns la o înţelegere cu domnul Neculaie. Îmi va plăti restul salariului pînă în vară. De mîine va fi alt antrenor la echipă. Am auzit că a purtat o discuţie cu noul antrenor în parcare", a declarat Marius Şumudică la "Fotbal Club".
UPDATE// Marius Şumudică a dezminţit zvonurile cu privire la plecarea de la FC Braşov. "Nu mi-am dat demisia. Am un contract de respectat. Nu plec de la echipă. Sînt în drum spre antrenament. Voi avea o discuţie cu preşedintele pentru a soluţiona problema. Echipa are nevoie de linişte. Am auzit că patronul a discutat cu Badea. El dă banii, el decide ce se întîmplă la echipă. Dacă mi se va cere asta, o să fac. Nu ţin de scaun. Nu e nici o problemă", a declarat Şumudică la GSP TV.
După trei etape fără victorie şi o serie de scandaluri legate de arbitraj, Marius Şumudică, antrenorul de la FC Braşov, a declarat că ia în calcul din ce în ce mai serios să se retragă din fotbal pentru o perioadă.
Potrivit dolce-sport.ro, în aceste condiţii, Ioan Neculaie, patronul formaţiei de sub Tîmpa, se află deja în discuţii cu Ionuţ Badea (36 de ani) pentru preluarea echipei.
Dacă va accepta, Ionuţ Badea îşi va face debutul pe banca celor de la FC Braşov, pe teren propriu, în faţa celor de la U Cluj, fosta sa echipă. FC Braşov se află în acest moment pe locul 11, cu 29 de puncte, fiind aproape de zona retrogradării.
Pînă acum, Ionuţ Badea a antrenat patru echipe, pe FC Argeş (2007-2009), Internaţional Curtea de Argeş (2009-2010), Pandurii Tg.Jiu (2010) şi "U" Cluj (2010-2012).
{{text}}