Dominique Antognoni, jurnalistul român care trăieşte de peste 20 de ani în Italia, îl descrie în detaliu pe marele Fabio Capello » O lecţie de viaţă în fotbal

Marile cluburi îşi pregătesc strategiile pentru sezonul următor în primăvară, între aprilie şi mai. Se contactează, deseori în secret, antrenorii pe care îi doreşti şi împreună se începe să se contureze echipa probabilă, lotul, achiziţiile, strategia. Cine vine şi cine pleacă, cine este util şi cine nu.



E nevoie de timp pentru a organiza totul în detaliu şi mai ales nu este posibil să improvizezi dacă vrei cu adevarat să cîştigi.

Maestrul acestei politici este Fabio Capello (65 de ani), în momentul de faţă antrenorul cel mai căutat şi dorit dintre cei fără contract.



Antrenorul-manager

Don Fabio, ultima oară selecţioner al Angliei (2008-2012), este o garanţie de succes absolut totală, matematică. De cele mai multe ori cîştigă în primul an: nu spunem nimic nou, palmaresul său e cunoscut tuturor. Mai puţin metodele lui. Este diferit faţă de alţi antrenori de mare succes: nu este un bunic bun ca Trapattoni, nici unul sever ca Ferguson. Nu este un frate mai mare ca Ancelotti şi nici un conducător de oşti în stil Napoleon, ca Mourinho. Este antrenorul manager.



Are o capacitate extraordinară de a obţine ceea ce îşi propune: un profesionist de prim ordin, unul care a studiat enorm management şi cunoaşte toate condiţiile pe care un club trebuie să le îndeplinească pentru a deveni o adevărată maşină perfectă, unul care poate exagerează cu disciplina, dar rezultatele îi dau dreptate.



Fabio nu crede în tineri

Pretinde enorm, este costisitor, dar obţine rezultate. Întotdeauna.



Cum reuşeşte, cum îşi impune autoritatea faţă de jucători, faţă de cei din club?



Este unul care ştie exact ceea ce vrea şi o spune din prima zi. Cînd este contactat pune condiţii clare, deseori dezarmante. Mulţi renunţă la el exact din cauza cerinţelor: salariu uriaş, staff de încredere, vrea cel puţin patru jucători de clasă, fotbalişti cu personalitate. Pentru că ideea lui de joc se bazează pe factorul psicologic, vrea bărbaţi adevăraţi, care să nu se piardă pe teren, să joace cu aplomb, fără frică, să ştie să conducă jocul, să domine adversarul, să impună ritmul şi să ocupe mereu zona de teren dată în primire.



Cînd l-a vrut pe Vieira la Juventus îl utiliza şi cînd suferea de pubalgie: personalitatea jucătorilor e mai presus de orice, nu se poate renunţa la elemente de acest gen. Echipele lui au mereu o coloană vertebrală puternică, formată din jucători cu multă experienţă. Nu vrea şi nu crede în tineri: numai fotbalişti maturi şi gata de mari bătălii.



Omul care controlează absolut tot

Din prima zi impune reguli draconice tuturor. La Ciudad Deportiva, la Trigoria şi la Vinovo a decis orişice detaliu, de la măsura ierbii pînă la culoarea vestiarelor. Absolut totul şi toti trebuie să se comporte în mod perfect şi să respecte regulile impuse: numai aşa se poate învinge, dacă fiecare face exact ceea ce trebuie să facă, zi de zi. Se consideră un "ottimizzatore", adică reuşeşte să obţină un randament maxim din partea tuturor. Cu condiţia să se respecte, la literă, regulile.



Se pune imediat împotriva senatorilor, pentru a demonstra de la început cine comandă şi că nici un joc de culise nu va fi admis şi tolerat. Impune şi cere respect, în schimb garantează rezultate.



Diabolic

La antrenamente nu se glumeşte niciodată, atmosfera e deseori ca în "Full Metal Jacket". Ţipă, urlă, pretinde mult, indiferent dacă ai 20 sau 30 de ani. Într-o zi, Sebastiano Rossi făcea flotari fără prea mare tragere de inimă: Capello l-a certat în faţa tuturor, deşi se apropia de sfîrşitul carierei.



Multora nu le place acest sistem, se simt umiliţi, dar la sfîrşitul sezonului trofeele şi rezultatele vorbesc de la sine. Cu tinerii care şi-o iau în cap după cîteva partide de bun nivel e diabolic: "stronzetto" este modul cel mai drăguţ cu care li se adresează, tradus ar fi un fel de "răhăţel". Nimeni nu vrea să audă aşa ceva, mai ales de la Capello.



A urlat la Mutu

Odată, la Cagliari, Appiah a greşit o pasă simplă la jumătatea terenului, după care Juventus a primit gol: nu a jucat trei luni. Îl scoate din minţi incapacitatea unora de a sta concentraţi 90 de minute şi de a da tot, turbează cînd un jucător tratează cu superficialitate o acţiune.



Cînd Mutu era la Juventus, a făcut o pasă cu călcîiul într-un meci uşor, rezultatul era 4-0 şi mai erau cîteva minute. Mingea a ieşit în aut: Capello a urlat ca un disperat, spunînd că îşi bate joc de muncă colegilor.



Nu e iubit, e respectat

Pentru el contează enorm ca jucătorii să se respecte între ei: nu tolerează ca unul să facă gesturi neplăcute cînd este înlocuit, o consideră o lipsă de consideraţie pentru cel care intră.



Fotbaliştii nu îl iubesc în mod deosebit pentru că este un tip foarte rece, dar recunosc faptul că este foarte corect cu toţi. Nu are crize de isterie gratuite, ştie să te premieze cînd meriţi şi te pedepseşte cînd greşeşti. Ca un manager adevărat: la antrenamente se munceşte, dar viaţa privată este viaţă privată. Nu permite nimănui să îl sune pe mobil, cu jucătorii se poate vorbi numai la centrul sportiv.



Palmă pentru sare

În autocar şi la masă nimeni nu poate ţine telefonul deschis. Pînă la urma urmei este o regulă de bun-simţ, dar fotbaliştii sînt tineri, îngîmfaţi, superficiali şi uneori o uită. E la fel de exigent şi cu cei din staff: la Milanello, Paolo Tarozzi, atunci team-manager, a luat o palmă pentru că a răsturnat sarea. Nu e o glumă.



Evident, nu toţi reuşesc să ţină pasul, să se adapteze, să facă faţă cerinţelor: dar el antrenează numai echipe foarte mari, obligate să cîştige meci după meci. Cine nu rezistă se autoelimină, înseamnă că nu are personalitatea necesară, deci trebuie să părăsească clubul şi să îşi găsească unul pe măsura propriilor caracteristici. Simplu, nothing personal, cum se spune în afaceri, sau cum spun managerii: Capello e unul din ei.



"Vezi cît eşti de lent şi leneş?"

Un caz particular a fost cel în care a încercat să îl motiveze pe Gianluigi Lentini. Vi-l amintiţi? Era o aripă stînga extraordinară la începutul anilor nouăzeci. Într-o noapte se întorcea acasă în Ferrari: fusese la amanta lui, soţia lui Toto Schilacci. Maşina s-a răsturnat, el a riscat să îşi piardă viaţa, dar s-a ales numai cu cîteva zgîrieturi.



Fusese plătit o enormitate, Milan îl luase de la Torino: nu a mai dat randament şi Capello a încercat în toate felurile să îl motiveze, punîndu-i casetele video cu antrenamentele sale. "Vezi cît de prost te mişti? Vezi cît eşti de lent şi leneş?", îi spunea, încercînd să îl scuture. Nici o reacţie. A fost vîndut pentru lipsa de voinţă. Deseori Capello a folosit termenul "dezgustător" referindu-se la Lentini: e de neimaginat să ai norocul să joci la Milan şi să fii indolent.



De ce nu îl ia Inter

Moratti nu se convinge să-l aducă la Inter tocmai pentru că e deosebit de sever: Fabio i-ar impune pînă şi lui să o lase mai uşor cu interviurile, marea plăcere a petrolierului.



Dar nici un preşedinte nu s-a plîns de el din punctul de vedere al modului sever în care conduce viaţa clubului. Nu tolerează interferenţe, nu admite protagonismul patronilor şi nici interviuri unde să se vorbească în mod particular de un jucător. Toţi sînt egali, nimeni nu trebuie lăudat peste măsură şi cu atît mai puţin criticat. Nimeni nu trebuie să piardă din vedere nici un moment motivul pentru care se află unde se află: victoria.



"Latră" la conferinţe

Domină şi presa: are mereu un ton acuzator, agresiv, superior, la prima întrebare incomodă se uită la tine într-un mod atît de fioros încît ai vrea să dispari. "Ringhia", cum se spune în Italia: adică latră. Dar nu foloseşte niciodată cuvinte jignitoare: nici nu ar servi, e destul privirea lui pentru a te pune la punct.



Jocul spectaculos nu-l interesează. Cînd i se face un contract se vor rezultate, nu pase cu călcîiul. "Sînt plătit pentru a cîştiga trofee, suporterii sînt fericiţi", repeta deseori. Cu o singură excepţie: la Real Madrid a luat două campionate în doi ani şi două epoci diverse, dar lumea nu era mulţumită cu filozofia lui de joc, aşa că a preferat să plece.



Cînd a cîştigat în 2007 a avut şi mult noroc, dar la club au recunoscut că pînă la sosirea lui era o atmosferă amatorială şi toţi făceau cam ce voiau, cu el lucrurile au revenit la normal şi ordinea era deplină, grupul era din nou puternic şi cu ideea fixă de a învinge. Se spune că deseori la marginea terenului ziariştii făceau pase cu fotbaliştii înaintea începerii antrenamentelor: Fabio a urlat de două ori şi nimeni nu a mai îndrăznit să o facă.



Nu e simpatic şi nu este prietenos, dar nici nu ţine să fie. Grup, concentrare, luptă, seriozitate, dîrzenie, voinţă, disciplină: restul sînt copilării.



Stimaţi preşedinţi, l-aţi dori în România?



13 trofee a cîştigat Capello cu cele 4 echipe de club pe care le-a pregătit, AC Milan, AS Roma, Juventus şi Real Madrid. Două titluri i-au fost revocate la Juventus, după scandalul Calciopoli



25 de ani de carieră ca antrenor are don Fabio, trecut pe la patru cluburi şi "naţionala" Angliei



328 de victorii pe banca tehnică a reuşit Capello în 575 de meciuri, procentaj de 57 la sută



"N-o să mă mai întorc niciodată la Real Madrid, pentru că nu-mi plac ciorbele reîncălzite"

Fabio Capello, înainte de al doilea mandat la Real



"Mereu am spus că nu vreau şapte jucători, ci doi, dar buni. Cînd îţi propui să reconstruieşti o echipă e nevoie doar de calitate"



"Nimeni nu are forţa lui Ibrahimovici. El şi Marco van Basten sînt identici la capitolul eleganţă"



"Să o antrenezi pe Juventus ar trebui să fie visul unei vieţi, dar nu e

Fabio Capello, în mai 2004, chiar înainte să vină la Juve



"A fost visul meu să antrenez «naţionala» Angliei. Squadra azzurra nu m-a fascinat, pentru că în Italia sînt 57 de milioane de selecţioneri şi eu nu mă aflu printre ei"



CV

Născut la San Canzian d'Isonzo, pe 18 iunie 1946.

Fost mijlocaş, a jucat la SPAL, Roma, Juventus şi Milan, între 1964 şi 1980: 341 de meciuri şi 45 de goluri. A cîştigat 5 trofee: 4 titluri (3 la Juve, 1 la Milan) şi două Cupe ale Italiei (Roma şi Milan).

Are 32 de selecţii în "squadra azzurra", 8 goluri.

A antrenat pe Milan (1987, 1991-'96, 1997-'98), Real Madrid (1996-'96, 2006-'07), Juventus (2004-'06) şi "naţionala" Angliei (2008-2012), de unde a demisionat acum două luni.

Ales de către BBC personalitatea anului în 2009, la categoria antrenori.

Mare iubitor de artă, are o colecţie de tablouri de 12,5 milioane de euro.